Creșterea tensiunilor militare la frontiera de est a NATO este confirmată de temerile crescânde exprimate de oficialii din Estonia, Letonia și Lituania, fostele republici sovietice, despre imprevizibilitatea acțiunilor militare ale Rusiei, care pot, de exemplu, conform datelor publice , să ocupe Estonia în mai puțin de două zile, prin recurgerea la un spectacol de forță militară și cu utilizarea, ipotetică, dar enunțată, la nivel tactic, a unei lovituri nucleare.
Actuala administrație a Casei Albe, inclusiv generali cu prestigiu profesional incontestabil, numiți de Donald Trump în posturi-cheie, sprijină angajamentul asumat în temeiul articolului 5 din Tratatul NATO. O afirmație confirmată de președintele american Donald Trump, cu ocazia primirii Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, la Casa Albă.
Din fericire, atât Secretarul General al NATO, cât și aliații europeni ai Statelor Unite au înțeles că alocarea unor bugete militare sporite constituie garanția unei descurajări reale a unei operații militare ofensive, generate de la Est spre Vest, pe vechiul nostru continent. De altfel, la sfârșitul lunii septembrie 2018, la Pentagon, Ministrul român al Apărării a fost felicitat de generalul James Norman Mattis, cel de-al 26-lea și actualul secretar al Apărării al Statelor Unite, pentru determinarea României de a asigura 2% din PIB pentru bugetul apărării naționale.
Din păcate, nu mai este o noutate pentru nimeni că președintele rus Vladimir Putin visează să reconstruiască URSS, sub o altă formă și cu o altă denumire. Cu toate acestea, pe timpul summitului ce a avut loc recent în capitala Finlandei, între președinții Donald Trump și Vladimir Putin – care a confirmat dorința unui dialog minimal – nu au fost luate decizii publice care să influențeze pozitiv evoluția confruntărilor militare în Siria și Ucraina și nu a fost abordată problema retragerii trupelor ruse din Georgia și Republica Moldova, țări care sunt oficial independente de Moscova.
Mai mult, Rusia a organizat pe teritoriul său exercițiul Vostok 2018, desfășurat între 11 și 17 septembrie 2018, pe întreg teritoriul Siberiei și Orientului Îndepărtat, cu participarea a 300.000 de soldați ruși, 3.500 de militari chinezi și a unui batalion mongol.
În schimb, NATO urmează să efectueze exercițiul Trident Juncture 2018 cu 40.000 de trupe aliate, ceea ce conduce la concluzia pur teoretică, dar sugestivă, că raportul forțelor menționate indică – la nivelul trupelor instruite, în cele două exerciții – o proporție de 7,5/1, în favoarea oponenților ipotetici ai Alianței Nord-Atlantice, nominalizați mai sus.
Convorbirile – organizate primăvara, față în față, și apoi telefonic, în luna septembrie, de către generalul Curtis M. Scaparrotti, comandantul forțelor aliate ale Europei și generalul Valery Vasilievici Gerasimov, actualul șef al Statului Major al Forțelor Armate din Rusia și primul adjunct al ministrului rus al apărării – au confirmat doar capacitatea de dialog minimală, mai degrabă strict tehnică, dintre cei doi demnitari militari, fără măsuri vizibile de securitate suplimentară, în Marea Neagră, Marea Mediterană și în Marea Baltică.
Chiar dacă următoarea afirmație este neplăcută, la București nu există puțini oficiali, informați și îngrijorați de cooperarea Berlinului cu Moscova, deși opinia publică internațională a fost informată că la reuniunea recentă, din Germania, între cancelarul Angela Merkel și președintele Vladimir Putin, nu ar fi existat o decizie comună.
Întrebarea este dacă șeful executivului german a vorbit numai pentru țara sa sau și-a asumat rolul informal de conducere al statelor membre ale UE, situație în care, în lipsa altor informații publice, se pot trage și concluzii deloc optimiste.
Să nu uităm că și atunci când s-a adresat celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, președintele american Donald Trump a atras atenția asupra dependenței Germaniei de Rusia, nu numai la capitolul energie.
Desigur, diplomații germani prezenți în sala Adunării Generale a ONU au surâs ironic, dar europenii din Polonia și România, pentru a da doar două țări est-europene, ca exemple, nu uită acordurile criminale dintre Hitler și Stalin, care au afectat viețile a zeci de milioane de oameni de pe teritoriile râvnite la Berlin și Moscova. Departe de a fi o comparație nedorită de unii, aceasta este o amintire tristă pentru mulți europeni din partea de est a Uniunii Europene.
Și este imperativ să reamintim Europei centrale arogante, de astăzi, că în timp ce statele din sfera influenței americane pe bătrânul nostru continent au beneficiat de faimosul Plan Marshall, țările cedate de occidentali influenței sovietice – care au devenit dintr-odată state socialiste – au fost nemilos jefuite de trupele de ocupație ale Armatei Roșii. Și asta nu se poate uita.
Este cazul să reamintim și faptul că nu democrația occidentală a intrat în sfera de influență dorită de Moscova, ci statele libere, scăpate de regimurile socialiste sau sovietice – cum ar fi Estonia, Letonia și Lituania – în mod conștient au cerut intrarea în Alianța Nord-Atlantică, singura garanție a evoluției lor democratice, fiind astfel protejate de pericolul reintroducerii lor în sfera influenței geopolitice rusești.
Remarcabilă a fost determinarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, de a reitera alegerea statelor aliate ca să aibă o apărare credibilă, una menită să descurajeze orice intenție agresivă a unui stat rus dornic să nu fie perceput doar ca o putere regională, ci ca o superputere comparabilă cu Statele Unite.
La sesiunea a 73-a, a Adunării Generale a ONU, Jens Stoltenberg a declarat că este timpul ca ONU și Alianța Nord-Atlantică să formeze o comunitate de acțiune comună, pentru a gestiona eficient zonele de conflict din întreaga lume.
Un context în care recapitulăm dramele existente în regiunea Mării Negre, tratate doar ca un inventar, la Bruxelles și peste Ocean.
Transnistria – teritoriu oficial al Republicii Moldova rămâne un cap de pod rus, în spatele defensivei Ucrainei, un punct de sprijin pentru pro-esticii din Chișinău, dar și o posibilă sursă de generare a unui nou scenariu, urmând modelul evenimentelor sângeroase din Kiev , care oferă, teoretic, un bun pretext pentru o intervenție militară rusă în această zonă, cu posibila ocupare în câteva ore, a sudului Basarabiei, până la granița României, cea de la nord de Delta Dunării.
Ucraina a pierdut Crimeea și Donbas, iar Rusia a propus interlocutorilor de peste Ocean divizarea statului ucrainean, prin redesenarea granițelor regionale adecvate. O propunere previzibilă, firește, dar fără un răspuns oficial, una care invită la o serioasă reflecție pe celelate state riverane la Marea Neagră.
Vestea bună este aceea că Statele Unite au luat măsuri pentru dislocarea, în poziții avansate, a echipamentului militar defensiv și modernizarea accelerată a aeroporturilor militare din teritoriile unor state aliate din Europa de Est, cum ar fi cele din România.
Iar lecția de învățat, din determinarea președintelui american Donald Trump de a nega globalizarea și de a promova patriotismul este că și în Europa, cu o referire clară la Uniunea Europeană, înainte de a vorbi despre un viitor comun, ar fi bine ca fiecare țară să aibă puterea de a își apăra, cu demnitate, interesul național și, mai ales, la nivel militar, să fie capabilă să-și apere teritoriul, timp de cel puțin 48 de ore, cu propriile sale forțe, până la sosirea Forței de Reacție Rapidă a NATO.
Să nu uităm faptul că statele membre ale Uniunii Europene și NATO, din zona Mării Baltice, au o puternică apărare multinațională, așa cum se va demonstra și la exercițiul Trident Juncture 2018.
Din păcate, în zona Mării Negre starea de lucruri este una fluidă și numai Parteneriatul Strategic al României cu SUA face diferența, având în vedere că Turcia joacă la două capete, cu Washington D.C. și Moscova, ceea ce generează o prudență sporită în Georgia, Ucraina și Republica Moldova, țările vizate în mod clar ca să se întoarcă sub umbrela geopolitică a Federației Ruse.
Dar Marea Neagră este departe de centrul Europei, nu-i așa?
autor: Ion Peterecu
