Legea împotriva propagandei ruse a fost promulgată de către Andrian Candu

Legea anti-propagandă a fost promulgată în acestă dimineaţă de președintele Parlamentului Andrian Candu.

Scopul legii este combaterea propagandei străine prin intermediul posturilor retransmise.

Interdicţia se referă doar la programele informative, analitice şi militare. Legea anti-propagandă va intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Iniţiativa preşedintelui democrat Vlad Plahotniuc, şi susţinută de PDM, nu prevede închiderea unor televiziuni, ci doar eliminarea programelor de propagandă.

Proiectul vizează posturile TV retransmise de statele care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Acest act internaţional nu a fost ratificat până acum de Federaţia Rusă.

Documentul prevede sancţiuni de la 40.000 până la 70.000 de lei. În cazul abaterilor repetate, amenda se ridică la o sută de mii de lei, iar pedeapsa cea mai aspră, aplicată de CCA, va fi retragerea licenţei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share