Actual

Legislativul a adoptat pachetul de legi privind asigurarea accesului cetățenilor străini la serviciile medicale și piața muncii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Legislativul a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, pachetul de legi care vizează asigurarea condițiilor cetățenilor străini, similare celor ale cetățenilor Republicii Moldova, privind accesul la serviciile medicale și piața muncii.

DOCUMENTUL prevede modificarea Legii cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, Legii privind azilul în Republica Moldova, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj etc.

Potrivit documentului, cetățenii străini, titulari ai dreptului de ședere permanentă în țara noastră și beneficiari de protecție internațională, vor putea fi incluși în lista plătitorilor primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, care se asigură în mod individual.

De asemenea, cetățenii străini menționați vor putea beneficia de ajutor de șomaj, cu condiția că ei au activat și au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni calendaristice precedente înregistrării.

Totodată, proiectul definește autoritatea competentă pentru străini ca fiind autoritatea administrativă, subordonată Ministerului Afacerilor Interne, care asigură implementarea politicilor publice, exercitând atribuții în domeniul integrării străinilor, al readmisiei în conformitate cu acordurile bilaterale, al azilului, precum și alte atribuții stabilite prin actele normative și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

La fel, sunt prevăzute și o serie de ajustări tehnice în vederea uniformizării terminologiei utilizate în actele normative.

Proiectul a fost adoptat, în lectura a doua, cu votul a 59 de deputați.

loading...

Comments are closed.