Actualitate

Libera circulație în regiunea transnistreană a fost extinsă până la 1 iulie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Urmare a solicitărilor continue ale Chișinăului, dar și a abordării temei liberei circulații în toate formatele de dialog existente, inclusiv în cadrul vizitei în Republica Moldova a Reprezentantului Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană (24-25 mai curent), Tiraspolul a prelungit până în data de 1 iulie curent termenul de asigurare a deplasării nestingherite în localitățile amplasate în stânga Nistrului și municipiului Bender și la ieșirea din acestea, comunică Moldpres.

Similar cu perioada 30 aprilie-01 iunie curent se exclude obligativitatea coordonării prealabile cu „centrele de criză” locale a intrării/ieșirii din regiune, precum și a restricțiilor aplicate în perioada 17 martie 2020 – 29 aprilie 2021, dar cu respectarea regulilor de protecție individuală/în spațiile publice.

Totodată, oficialii/ funcționarii publici care intenționează să întreprindă vizite cu caracter privat în regiunea transnistreană pot să se deplaseze liber și fără prenotificări scrise și obținerea confirmării despre facilitarea deplasării în regiune, mecanism ce a fost agreat în negocieri în septembrie 2019, dar a fost suspendat de către Tiraspol în perioada martie 2020-aprilie 2021.

Mesajul asigurării permanente și fără condiționalități a regimului de liberă circulație între localitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, cu eliminarea tuturor barierelor artificiale, a infrastructurii posturilor neautorizate de control și a excluderii oricăror abordări discriminatorii va fi și în continuare promovat de Chișinău în toate formatele de negocieri existente privind reglementarea transnistreană, or, angajamentul lichidării impedimentelor în calea liberei circulații este statuat expres în art.5 alin.(1) din Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992 și în Decizia protocolară privind anumite aspecte ale libertății de circulație a populației din 27 februarie 2014.

loading...

Comments are closed.