Lumea așa-i cunoaște, drept ”LICHIDATORI”. Cifra exactă nu se cunoaște, dar se vorbește despre 600.000 de suflete. Sunt cei care au limitat proporțiile dezastrului de după explozia Centralei Nucleare de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986. Aviatori, pompieri, femei de serviciu. 100.000 au murit numai în Ucraina, în ultimii 25 de ani. Fără ei, noi nu am fi putut exista azi.
LICHIDATORII. Denumirea sună ciudat. Te duce cu gândul la un tip ce pune lacăt pe o fabrică, pe o bancă. Mai rău, mergi cu mintea la un film hollywoodian, în care ”lichidatorul” e tipul cel rău. Nu le-au găsit alt nume, atunci, la repezeală. Pe 26 aprilie 1986, la nici 1.000 de kilometri de România, reactorul numărul 4 al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, botezat ”Lenin”, a crăpat, provocând cel mai mare dezastru de acest gen din istoria omenirii. Norul radioaactiv urma să plece la drum, să sufoce Planeta. Trebuia intervenit redepe, trebuia făcut ceva. Atunci au apărut ei. Salvatorii, scrie a1.ro.
E 01.23 noaptea, 26 aprilie 1986, când dezastrul nuclear de la Cernobîl se produce. Cel mai grav accident din istorie. Radioactivitate uriașă. Sovieticii trebuie să ascundă totul, Europa nu are să afle nimic. Atunci se primesc ordine de la Moscova. Se formează ”Grupul participanților la lichidarea consecințelor accidentului de la Cernobîl”. Pe scurt, ”Lichidatorii”, cei care trebuie să limiteze – pe termen scurt și lung – proporțiile dezastrului.
Pare neverosimil, dar e adevărat: un grup de lichidatori se pozează, bucuros, la doi pași de reactorul nuclear. Mai 1986
- Iuri Korneev, Boris Stoliarciuc și Alexander Iuvcenko sunt ultimii trei supraviețuitori din cei care se aflau, la momentul respectiv, de serviciu la reactor. Anatoli Diatlov, șeful de tură, s-a stins în 1995. Infarct. Echipați corespunzător, dar expuși la radiații.
- Pompierii. Cei care au venit din primul moment. Neechipați corespunzător, expuși la radiații.
- Trupele civile ale Forțelor Armate Sovietice. Cei care au scos de la fața locului materialele contaminate. Oameni obligați să găsească până și animalele moarte și să le arunce în gropi comune din Pripiat ori Cernobîl. Neechipați corespunzător, expuși la radiații.
- Forțele Speciale ale Ministerului de Interne, detașamentul din RSS Ucraineană. 749 dintre ei aveau să fie decorați de către Partid. Neechipate corespunzător, expuse la radiații.
- Militarii, plus personalul civil medical. Neechipați corespunzător, expuși la radiații.
- Forțele sovietice aeriene, în special piloții care au survolat zona. Mikola Melnik avea să fie declarat ”Erou al Uniunii Sovietice”. Decedat în Spania, în 2013, de leucemie. Pilotul care plasa senzorii de radioactivitatea deasupra Centralei.
- Oameni de știință, ingineri, specialiști în construcții. Neechipați corespunzător, expuși la radiații.
- Fotografii, ziariștii și cei care au venit acolo pentru a avea grijă de lichidatori. Da, pare greu de crezut, dar partidul a trimis și actori care să-i distreze pe cei ce se ocupau cu evacuarea. Neechipați corespunzător, expuși la radiații.
Ce înseamnă ”Neechipați corespunzător, expuși la radiații?”
Dacă o ființă omenească primește 400 roentgeni / oră, doza este considerată letală, iar moartea poate surveni în orice moment. ”Normalul” se situează undeva la 0.02 roentgeni / oră. Pentru a ne da seama de ceea ce s-a petrecut la Cernobîl, trebuie să amintim că majoritatea ”lichidatorilor” a fost expusă la nivele de până la 1.000 roentgeni. Cei care au lucrat în spațiu deschis au atins 7.000 – 10.000 roentgeni în câteva minute, dar s-a ajuns și la 40.000 de roetgeni, de peste 50 de milioane de ori cantitatea pe care un om o poate suporta fără a avea probleme.
Imaginea este trasă pe acoperișul clădirii ce adăpostea punctul de comandă al reactorului. Este ”arsă”, din cauza radioactivității
În primă instanță, s-a vehiculat cifra de 240.000. Apoi, după calcule amănunțite, s-a ajuns la 600.000 de suflete. După dizolvarea URSS, a fost clar că a devenit aproape imposibil să urmărești ce s-a ptrecut cu ei. Unii erau din Ucraina, alții din Belarus, alții din Rusia sau din alte ”soviete”.
”Ne-am căsătorit cu leucemia”, spune Viaceslav Grișin, unul dintre lichidatorii ucraineni, resposabilul ”Asociației Cernobîl”. ”25.000 de ruși sunt morți, 70.000 suferă de pe urma bolilor căpătate atunci. În Ucriana și-au pierdut viața cam 30.000, în Belarus, 10.000”. După calculele sale, vorbim despre 60.000 de decedați și 165.000 de oameni cu probleme grave, dar nimeni nu cunoaște, cu certitudine, numărul exact. ”Sunt 100.000 de morți și cam 250.000 de bolnavi”, concluzionează Valeri Ivanov, unul dintre cercetătorii ruși care a analizat, vreme de peste 20 de ani, fenomenul. Oameni despre care nu se mai știe nimic, dar care, în mai 1986 au salvat Omenirea. Fără să apară pe prima pagină.
Parte a lichidatorilor ucraineni, la aniversarea 20 de ani de la tragedie. Urmările se văd. ”Noi am luat parte la un război fără a avea război, nu?”, se întreabă ei. Ce răspuns să le dai?
Firește, lichidatorii n-au primit suport medical sau, când acesta a venit, în anii 2000, era prea târziu: leucemie, cancer tiroidian, cancer cerebral. Radiațiile își spuseseră cuvântul…
