FOTO // Liderii regionali ai lui Ilan Șor au fost convocați la Chișinău: ”Cu o astfel de echipă vom câștiga cu siguranță!”

Președinții organizațiilor primare ale echipei lui Ilan Șor s-au întrunit în cadrul unui forum la Chișinău. Aceștia au vorbit despre realizările obținute pe parcursul anului trecut, și-au împărtășit competențele și experiența politică și au trasat planuri pentru viitor.

”La eveniment au participat sute de lideri ai echipei lui Ilan Șor din raioanele Călărași, Căușeni, Ștefan Vodă, Ialoveni, Hâncești, Nisporeni și Ungheni, care deja de mulți ani sunt fideli principiilor și valorilor partidului. Astfel de evenimente sunt organizate în mod regulat cu scopul de a consolida organizațiile primare, cu toate acestea, acest forum este o premieră foarte reușită pentru întreaga noastră echipă!”, scrie în comunicatul oficial.

Președinții au avut ocazia să se cunoască mai bine, să comunice, să facă schimb de opinii și să genereze noi idei și proiecte menite să îmbunătățească viața cetățenilor.

Evenimentul este menit să contribuie la coeziunea și cooperarea între membrii partidului, ceea ce influențează în mod direct realizarea scopurilor și obiectivelor echipei lui Ilan Șor.

În discursul său adresat președinților organizațiilor primare, liderul partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a subliniat cât de important este rolul pe care acestea îl joacă astăzi în viitorul Republicii Moldova: “Voi sunteți baza echipei noastre! Voi sunteți cei pe care se ține echipa noastră! Vă sunt foarte recunoscător pentru munca și ajutorul acordat și vă doresc succes în calea noastră dificilă! Viitorul țării noastre, dezvoltarea, bunăstarea și prosperitatea ei depind de voi! Cu o astfel de echipă vom câștiga cu siguranță!”

Duminică s-a desfășurat prima etapă a forumului regional al echipei. În februarie vor fi organizate și alte etape, la care vor participa membri ai organizațiilor primare ale formațiunii din alte raioane ale țării.

La începutul acestui an, în toată republica au avut loc întâlniri cu activiștii echipei lui Ilan Șor, în cadrul cărora a fost făcut bilanțul activității politice pentru anul 2023 și au fost stabilite noi obiective și priorități.

Total
0
Shares
Total
0
Share