Liderul palestinian Mahmoud Abbas îl numeşte “fiu de căţea” pe ambasadorul american în Israel

mahmud abbas, separatism, conflict palestina si israel

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a afirmat luni că ambasadorul american în Israel, David Friedman, este un “fiu de căţea”, suscitând o reacţie vehementă a Casei Albe, într-un context de tensiuni sporite între conducerea palestiniană şi administraţia Trump, comentează AFP, citat de Agerpres.

Mahmoud Abbas a avut această ieşire violentă la adresa lui David Friedman într-un moment în care administraţia Trump este posibil să îşi prezinte în curând planul de pace pentru palestinieni.

După mai multe decizii arătând, în opinia lor, orientarea pro-israeliană a administraţiei Trump, palestinienii au făcut cunoscut că Statele Unite sunt descalificate din rolul lor de mediator. Stadiul relaţiilor dintre americani şi palestinieni ridică semne de întrebare în legătură cu viabilitatea planului.

Ambasadorul american la Tel Aviv este un colonist şi un fiu de căţea“, a spus Mahmoud Abbas într-un discurs la Ramallah denunţând politica Statelor Unite în faţa conflictului israeliano-palestinian.

Afirmaţiile lui Abbas au antrenat o reacţie vehementă din partea Casei Albe care a denunţat “insultele deplasate”.

“A venit timpul pentru preşedintele Abbas să aleagă între retorica urii şi eforturile concrete pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii poporului său şi a-l duce spre pace şi prosperitate“, a declarat Jason Greenblatt, emisarul preşedintelui Donald Trump pentru conflictul israeliano-palestinian.

David Friedman este în cadrul administraţiei Trump o figură puternic antipatizată de conducerea palestiniană.

În trecut avocat al lui Donald Trump, David Friedman şi-a preluat funcţia în mai 2017 precedat de poziţiile sale controversate în favoarea colonizării.

El este, de asemenea, un susţinător înfocat al recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului şi al relocării ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Donald Trump a anunţat la 6 decembrie că a decis să recunoască Ierusalimul drept capitală a statului evreu, unde va fi mutată şi ambasada SUA.

Palestinienii consideră Ierusalimul de Est drept capitala viitorului lor stat la care aspiră. Israelul ocupă din 1967 partea orientală a Ierusalimului, anexare nerecunoscută vreodată de comunitatea internaţională.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share