Alte știri

LISTA celor 33 de țări unde a fost descoperit deja virusul B.1.1.7. Cât de repede se răspândește noua tulpină din Marea Britanie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Turcia a închis de la 1 ianuarie ușa călătorilor din Marea Britanie, motivând că a depistat 15 cazuri de infecții cu noua variantă mai contagioasă apărută în marea Britanie. Toate cele 15 cazuri au fost identificate la călători care au venit din Regatul Unit. Turcia devine astfel a 33-a țară în care noua variantă a virusului a fost găsită.

Ministrul sănătății din Turcia, Fahrettin Koca, a transmis într-o declarație de presă că cele 15 persoane infectate cu noua variantă Covid – 19 erau în izolare și că după anchetele epidemiologice au fost găsite și izolate persoanele care au intrat în contact cu cei infectați.

După controalele efectuate la nivel național, s-a constatat că virusul a fost detectat doar la persoane care au venit din Marea Britanie, scrie New York Times.

Descoperirea cazurilor din Turcia ridică la 33 numărul țărilor în care a fost constatată infectarea cu noua variantă a Covid-19, după ce Marea Britanie l-a anunțat în 8 decembrie, și la peste 40 pe cel al statelor care pun în izolare călătorii care vin din Marea Britanie.

Unele țări impun restricții călătorilor, inclusiv cetățeni americani, care în ultimele săptămâni au vizitat țările în care a fost detectată varianta nouă de Covid-19. Spre exemplu, Filipine a extins restricțiile pentru călătorii din Marea Britanie și alte 18 țări, adăugând pe listă Statele Unite după ce în Florida, California și Colorado a fost găsit virusul.

Niciunul dintre persoanele găsite infectate în Statele Unite nu a călătorit însă recent, ceea ce creează temeri privind amploarea circulației noului virus.

Varianta, cunoscută sub numele de B.1.1.7. este periculoasă nu pentru că duce la cazuri mai severe de Covid-19, ci din cauza riscului crescut de transmitere, ceea ce are drept consecințe mai multe infectări și mai multe spitalizări într-un moment în care multe țări se luptă deja cu număr crescut de cazuri, mai ales pe fondul evenimentelor de sfârșit de an, cu mai multe călătorii și mai multe adunări de oameni.

Lista țărilor care au identificat infecții cu varianta a crescut rapid și începând de vineri include – pe lângă Statele Unite, Marea Britanie și Turcia – Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania , Islanda, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Iordania, Liban, Malta, Olanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția și Emiratele Arabe Unite, precum și Taiwan.

În Africa de Sud, a apărut o versiune similară a virusului, care se aseamănă cu B.1.1.7. Potrivit oamenilor de știință care au detectat-o, această variantă din Africa de Sud, cunoscută sub numele de 501.V2, a fost găsită în până la 90% din probele ale căror secvențe genetice au fost analizate acolo de la mijlocul lunii noiembrie.

Autoritățile britanice au declarat că au detectat două cazuri ale variantei identificate în Africa de Sud. În ambele cazuri, persoanele infectate au fost în contact cu persoane care au călătorit în Marea Britanie din Africa de Sud în ultimele săptămâni. Elveția, Finlanda, Australia, Zambia și Franța au detectat, de asemenea, această variantă.

În 24 decembrie, șeful Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa, John Nkengasong, a anunțat descoperirea unei alte variante, de data aceasta în Nigeria, numită B.1.207.

Sursa: Digi24

loading...

Comments are closed.