Lista trepădușilor politici pentru funcția de judecător al CC

După o lungă perioadă de timp, inertul și coruptul Consiliul Superior al Magistraturii a publicat noua listă a candidaților pentru funcția de judecător constituțional. Sunt 11 nume ”notorii”, iar printre ei i-am identificat pe principalii trepăduși politici care sunt gata să servească la poarta oricărui partid aflat la guvernare.

Astfel, primul nume interesant este Nina Cernat. Dnei a ajuns și este în CMS încă de pe vremea lui Plahotniuc, iar în 2019 a fost pusă în lista celor care au capturat statul. Acum a devenit ”Om bun” și stă tupilată sub frunza galbenă a stejarului peledemist. Mai mult, sursele din cadrul sistemului judecătoresc mi-au spus că Cernat lucrează cot la cot cu Dorel Musteață, ultimul fiind președintele autoproclamat al CSM și membru al familiei ministrului Andrei Spînu de la PAS.

Al doilea nume este Tatiana Răducanu, judecător în demisia al CSJ, printre altele mătușa lui Machedon de la StarNet. Compania lui Machedon este unul din finanțatorii activi ai PAS (potrivit rapoartelor de la CEC). Răducanu se numără printre cei mai preferați candidați pentru fotoliul gol de la CC. Dnei este și membru al CSS, fiind delegată de asociația lui Vladislav Gribincea, adică de către cumnatul lui Litvinenco. Potrivit unor voci, anume Răducanu va câștiga și ”concursul” pentru funcția de judecător al CC, pentru a-i ține companie Domnicăi Manole și să fie de partea PAS.

În listă se regăsesc și alți candidați, dar care nu sunt așa de adorați de guvernare:

Gheorghe Bălan, judecător fost șef a IGP pe momentul formarii Guvernului Sandu din 2019, activist Platforma DA, în relații amicale cu Domnica Manole, cumătrul lui Andrei Năstase.

Teo Cîrnaț, lector universitar și fost membru CSM. El este gata să slujească pe oricine, iar cel mai tare s-a developat politic la PL, după care a trecut prin alte partide până când a ajuns la PDM, în prezent pe lângă PAS.

Și alți sateliți mai puțin marcați dar și ei simpatizanți ai noii puteri. Lista integrală este pe csm.md

Autor: Corneliu Gandrabur

Total
0
Shares
Total
0
Share