Litvinenco: Președintele CSP riscă să fie revocat

Președintle Consiliului Superior al Procurorilor încearcă să obstrucționeze activitatea Consiliului, afirmă ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care spune că, dacă va continua așa, Angela Motuzoc riscă să fie revocată din funcție, transmite IPN.

Cinci membri ai CSP au convocat pentru astăzi o ședință extraordinară, care nu a avut loc în lipsă de cvorum, iar președintele Angela Motuzoc a stabilit ședința pentru ziua de marți. Deși pentru marți, în același interval de timp, este planificată și ședința Consiliului Superior al Magistraturii, iar ministrul justiției are de participat la ambele.

După ședința eșuată, Sergiu Litvinenco a declarat că vineri, cinci membri ai CSP au convocat ședința extraordinară a Consiliului pentru a fi examinată sesizarea depusă de către deputatul Lilian Carp. Astăzi, 4 octombrie, cvorum nu a fost. Din cei 11 membri, au fost prezenți doar șapte.

„Este o situație ieșită din comun. Din păcate, legea spune că, pentru ca ședința să fie deliberativă, trebuie să fie minimum opt persoane. Am întâmpinat dificultăți din partea aparatului Consiliului, care nu a asigurat informarea membrilor”, precizează ministrul justiției.

Aparatul CSP are obligația să asigure informarea tuturor membrilor despre ziua și locului ședinței. „În loc de aceasta, doamna președinte de la sine putere și-a permis să convoace ședința pentru ziua de mâine, la ora 10.00, știind că mâine la ora 10.00, de exemplu, eu sunt implicat la ședința CSM, sunt foarte multe subiecte și ședința aia a fost planificată demult și despre ea se cunoștea. Este un caz regretabil și o încercare de a obstrucționa activitatea CSP. Doamna Motuzoc, dacă va continua așa, cel puțin va fi revocată din funcția de președinte a CSP”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Pe pagina web a CSP a fost anunțată o ședință pentru ziua de marți, 5 octombrie, pe ordinea de zi fiind introdusă o singură chestiune. Este vorba despre adresarea deputatului Lilian Carp, președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, cu privire la „pretinse acțiuni ilegale comise de procurorul general, Alexandr Stoianoglo”.

Contactată de IPN, președintele CSP, Angela Motuzoc, nu a răspuns la telefon.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share