Externe

Locul unde autoritățile au interzis focurile de artificii! Cum s-a ajuns la această decizie?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritățile din Galapagos, arhipeleag care aparține Ecuadorului, au decis să interzică folosirea focurilor de artificii pe teritoriul insulelor, pentru a proteja, în acest fel, ecosistemul unic din regiune.

Interdicția a fost aprobată în unanimitate de către consiliul care guvernează arhipeleagul, potrivit Agerpres. Ea nu se referă, însă, și la materialele pirotehnice care produc lumină, dar nu fac zgomot, scrie Libertatea.ro

Conform guvernului ecuadorian, insulele Galapagos au un ecosistem fragil, care poate fi afectat de materialele pirotehnice.

Fauna, protejată de guvern, este cea mai afectată, pentru că artificiile le cauzează animalelor tahicardia și alte afecțiuni cardiace, stres, anxietate și chiar modificări de comportament.

De altfel, mai atrag atenția autoritățile din Galapagos, substanțele chimice din artificii contaminează apa și atmosfera, afectând persoanele neurodivergente şi provocând răniri frecvente, în special la copii.

Plantele şi animalele din acest arhipelag format din aproximativ 130 de insule şi situat la 1.000 de kilometri vest de coasta Americii de Sud au evoluat timp de cinci milioane de ani fără să fie ameninţate de prădători importanţi, ceea ce a dus la dezvoltarea unui ecosistem unic.

În luna aprilie, materialele din plastic de unică folosinţă au fost, de asemenea, interzise în arhipelagul vizitat de peste 200.000 de turişti anual.

loading...

Comments are closed.