Lotul echipei naționale de fotbal se pregătește pentru meciul cu naționala insulelor Feroe

Lotul echipei naționale de fotbal se află în proces de pregătire pentru debutul în turneul preliminar al Campionatului Mondial 2022, transmite Moldpres.

Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că jucătorii echipei naționale au fost convocați sâmbătă, 20 martie, la Centrul de pregătire al selecționatelor din Vadul lui Vodă, iar ieri, 23 martie, a fost efectuat primul antrenament în componență deplină, după ce sosirea lui Alexandru Epureanu, Artur Ioniță și Oleg Reabciuk.

Potrivit FMF, portarul Alexei Coșelev l-a înlocuit pe Emil Tâmbur, care a apărat poarta echipei naționale în mai multe meciuri.

De asemenea, jucătorii echipei naționale au efectuat al treilea, și ultimul, test anti-Covid înaintea meciului cu echipa națională a insulelor Feroe.

Debutul preliminariilor Campionatului Mondial la fotbal, pentru echipa moldovenească, va avea loc joi, 25 martie, începând cu ora 21.45, pe stadionul Zimbru din Chișinău. Partida va fi jucată fără spectatori și va fi transmisă în direct de un post privat de televiziune.

Total
0
Shares
Total
0
Share