Lucrările în cadrul Programul național ”Drumuri bune” sunt spre final

Lucrările planificate în acest an în cadrul Programul național ”Drumuri bune” sunt spre final, a declarat premierul Ion Chicu, după ședința cu președintele Igor Dodon, care a revenit pentru o zi din concediu, și speakerul Zinaida Greceanîi, transmite Telegraph.md, cu referire la ABCnews.md

”Sunt încă câteva raioane în care urmează să fie finalizate lucrările. Din ceea ce mă asigură colegii de la ASD, vor fi finalizate. De asemenea, merg lucrările și pe sectoarele naționale finanțate din bugetul de stat și din surse externe”, a spus șeful Guvernului.

Amintim, în acest an pentru reparația drumurilor a fost alocată o sumă record din bugetul de stat. Este vorba despre aproape 6 miliarde de lei. La inițiativa președintelui Igor Dodon, în premieră, în acest an toate primăriile, indiferent de culoarea politică, au primit bani pentru reparația drumurilor locale.

Cine merită să fie următorul premier, după prezidențiale? Opinia experților

Total
0
Shares
Total
0
Share