Închiriază săli de conferinţe ce aparţin unor organizaţii internaționale de prestigiu, cum ar fi Parlamentul European, Consiliul Europei sau Organizația Națiunilor Unite, și invită vorbitori ce se întrec în acuzații la adresa Republicii Moldova. Apoi anunţă că ţara noastră a fost criticată la înaltele foruri internaţionale. Acesta este modul în care activează Fundaţia „Open Dialog”, condusă de Ludmila Kozlovska.
ONG-ul a mai avut recent o tentativă de a discredita Moldova, însă planul pregătit în detaliu a fost dat peste cap de prezenţa unor jurnalişti și analişti politici moldoveni, scrie Publika.
Evenimentul a avut loc la Geneva, în Elveția, într-o sală aproape goală. De ce în Elveţia? Deoarece Ludmila Kozlovska are interdicţie de intrare în spaţiul Uniunii Europene, fiind suspectată de legături cu serviciile ruseşti de informaţii. Printre invitaţi s-au numărat un eurodeputat polonez apropiat de Open Dialog și avocata Ana Ursachi, cea care a apărat interesele penalului fugar Renato Usatâi şi ale raiderului numărul 1 din CSI, Veaceslav Platon.
Primele întrebări venite de la jurnalistul Alexei Lungu, prezent la conferinţă, au luat-o prin surprindere pe Ludmila Kozlovska.
„De ce sunteţi atât de interesată de Republica Moldova şi de ce interesul dumneavoastră a crescut după arestarea lui Veaceslav Platon, care, ştim bine, a fost condamnat în dosarul „Laundromatul rusesc” şi care e implicat în frauda bancară din Republica Moldova?„, a întrebat Alexei Lungu, jurnalist.
La auzul acestei întrebări, moderatoarea şi-a pierdut cumpătul şi a încercat să preia controlul discuţiei:
„– De ce am început să lucrăm la cazul Platon…
– Nu, eu am întrebat de unde interesul acesta pentru Republica Moldova…
– Vreţi să vă închideţi microfonul?
– Eu doar voiam să clarific întrebarea…
– Dar eu sunt moderatoare aici.
– Înțeleg, dar haideţi să fim corecţi.
– În această situaţie trebuie să ascultaţi… Purtarea dvs. este foarte nepotrivită…
– Eu pun întrebări pentru că sunt jurnalist şi dvs. trebuie să respectaţi libertatea presei”.
Discuţia a continuat în acelaşi stil, iar Ludmila Kozlovska a evitat să răspundă la întrebări:
„– De ce nu răspundeţi la întrebările mele, doamnă Kozlovska? V-am întrebat dacă ştiaţi că domnul Platon e implicat în Laundromatul rusesc şi că a fost condamnat la închisoare pentru acest lucru. Vă rog, doamna Kozlovska, să respectaţi libertatea de exprimare şi libertatea presei.
– Vreţi să ieşiţi din sală?
– E un eveniment public, vă rog„.
Prezent la eveniment, fostul viceministru de interne Ghenadie Cosovan a prezentat situaţia în care se află, după ce a descoperit o reţea a serviciilor secrete ruse în Moldova.
„Membrii acestei grupări mi-au oferit ca „premiu” pedeapsa cu moartea. Şi această grupare îl reprezintă pe Platon, pe care organizaţia dvs. îl apără. Dumneavoastră protejaţi anumite persoane sau puteţi să mă apăraţi şi pe mine, care sunt persecutat de autorităţile ruse?„, a întrebat Ghenadie Cosovan.
Pentru că nu a reuşit să-şi continue scenariul pus la punct pentru conferinţă, în faţa întrebărilor din ce în ce mai insistente, Ludmila Kozlovska a decis că e cazul să iasă din sală. Era chiar momentul în care analistul politic Vitalie Catană îi adresa o întrebare avocatei Ana Ursachi, care a fugit din ţară, după ce anchetatorii au reluat dosarul de omor în care este suspectată de complicitate.
„Ana, nu aţi fost dvs. acuzată în dosarul din 1997, nu e vorba de Plahotniuc acolo! Dvs. aţi fost acuzată într-un dosar de omucidere. Nu vreţi să comentați aceste informaţii?„, a întrebat Vitalie Catană.
„Cred că în aceste condiţii, trebuie să ne oprim. Conferinţa s-a încheiat„, a punctat Ludmila Kozlovska, preşedintele Open Dialog Foundation.
Sursa: Publika.md