Lupta pentru fotoliul de Procuror General: Morari protejat de dosare, Robu cu grave suspiciuni

Bătălia care se dă pentru funcția de Procuror General devine mai pronunțată pe zi ce trece.  Astfel, în timp ce parlamentarii și politicienii informează opinia publică privind “spălarea” de dosare până la data de 6 decembrie a candidatului Nr.1, Viorel Morari, mai multe canale de telegram, lansează informații contradictorii despre actualul Procuror General Interimar, Dumitru Robu.

Apariția unui video în care Dumitru Robu primește o sumă de 10 mii de euro a fost calificată de jurnalistul Dumitru Ciorici, drept un “plan de a-l elimina pe Robu”.

Canalul de Telegram ”Insider” a postat acel filmuleț cu comentariul „imagini exclusive cu Procurorul General interimar Dumitru Robu, care primește sume mari de bani în calitate de mită pentru a influența soluționarea unui dosar de pretinsa corupție a unui funcționar, documentat de Procuratura Anticorupție, pe perioada când Robu deținea funcția de adjunct al Procuraturii mun. Chișinău, responsabil de domeniu judiciar. Ca rezultat al acestei actiuni, funcționarul respectiv a fost achitat. Detalii despre acest caz urmează…. Interesant ce va inventa si cum isi va justifica actiunile sale coruptibile Dumitri Robu?! Imaginile le are toată presa deja, pentru ca au fost expediate la e-mailurile redactorilor”.

Anterior, parlamentari, au anunțat că Viorel Morari ar putea ocupa funcția de Procuror General dacă își rezolvă problemele cu justiția, iar liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, care în acest an a pornit mai multe teme majore, inclusiv, vânzarea grâului din rezervele de stat a țării, a declarat că deține probe din surse demne de încredere, că până pe 6 decembrie Viorel Morari va fi achitat, astfel fiind accelerată ascensiunea lui la fotoliul Procurorului General.

„Acum în fiecare zi în care este stabilită ședință de judecată sunt mai multe dosare penale, dar acum justiția a stabilit în fiecare zi, de pe 15 noiembrie examinează dosarul penal al lui Viorel Morari, ca pe 6 decembrie să fie dată sentință de achitare. În toată ziua examinat, se epuizează, îl declară nevinovat, iar pe 6 decembrie se examinează dosarul civil prin care Viorel Morari contestă decizia Procuraturii Generale prin care a fost înlăturat de la șefia PA. Pe 6 va fi examinat și atunci va reveni la PA”, a declarat Costiuc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share