Lupu ar putea să se retragă definitiv din politică. Ce spune despre Plahotniuc

Fostul lider al Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, ar putea să plece definitiv din politică și să nu mai candideze pentru un nou mandat de deputat. „Locomotiva” PD în ultimii opt ani e de părere că din politică trebuie să pleci la momentul potrivit și să te apuci de altceva. Deputatul democrat a facut aceste declarații, astăzi, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.

Lupu a dezvăluit că sunt șanse mari ca să nu mai candideze pentru un nou mandat de deputat, chiar dacă PD ar avea șanse mari să rămână și după alegerile parlamentare la guvernare.

„Fiecare om trebuie să-și schimbe ocupația o dată la 7-8 ani. Eu tot timpul am planul A, B și C. În ultimii opt ani s-au schimbat foarte multe lucruri, s-au schimbat circumstanțele. Faptul că am plecat din funcția de președinte al PD a fost decizia mea și nu regret asta. Când deții o funcție, trebuie să gândești și să fii foarte atent. E important să pleci atunci când începe să ți se simtă lipsa. Nu faci asta doar dacă ești balabol, iar eu nu sunt”, a subliniat Marian Lupu.

Întrebat dacă Vlad Plahotniuc se descurcă în funcția de președinte al PD, liderul fracțiunii democraților din Parlament a schițat un zâmbet, scrie ziarulnational.md.

„Hai să vă zic așa. Dacă acum 5-6 luni sondajele arătau că PD ar acumula 2-3%, atunci acum avem peste 9 la sută. Deci, concluzia e că totul merge ok. Nu e vorba de sentimentalism sau emoții. Avem o echipă bună. Nu e niciun fel de dictatură în PD și nici nu a fost. Noi putem să discutăm în contradictoriu, dar totul rămâne pe interior. Noi ieșim cu decizia și ulterior o implementăm. A trecut o etapă și începe alta. Partidul nu trebuie să se ducă în jos împreună cu președintele. Eu am investit mult în PD. Fiecare are locul și rolul său. Am adus PD-ul în Parlament cu propriul nume. Mă mândresc cu asta”, a conchis Marian Lupu. 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share