Externe

Măcelarii francezi îi acuza pe vegani de „terorism” și cer protecția poliției

Pinterest LinkedIn Tumblr

Măcelarii din Franţa cer ajutorul guvernului de la Paris în lupta cu ceea ce numesc „terorismul vegan”. Îi acuză pe activiştii vegetarieni şi vegani că le atacă afacerile şi vor protecţia poliţiei. Problemelor lor trec însă de confruntarea cu cei care evită carnea. Realitatea este că tot mai puţini oameni mânăncă porc, pui şi peşte, iar asta taie din profitul patronilor.

Oraşul Lille din nord-vestul Franţei pare câmpul preferat de luptă al veganilor cu măcelăriile şi pescăriile. În ultimele săptămâni au fost sparte mai multe vitrine, iar altele au fost stropite cu vopsea roşie ca sângele, spre indignarea patronilorm scrie digi24.

Albane Haquette, proprietară de pescărie: Nu în felul acesta transmiţi un mesaj sau diverse idei, cred că este o violenţă gratuită.

La fel descriu însă şi militanţii vegani sacrificarea animalelor, pe motiv că oamenii nu mai depind de carnea animalelor pentru a supravieţui, cum era cazul în epoca de piatră.

4.000 de oameni au demonstrat la sfârşitul săptămânii trecute la Paris şi au condamnat violenţa împotriva necuvântătoarelor, crescute în condiţii groaznice în multe ferme.

Cei mai mulţi reuşesc să rămână raţionali în această confruntare.

Client: Sunt împotriva maltratării animalelor, dar a deveni violent şi a-i ataca pe comercianţi este ridicol.

În faţa veganilor care depăşesc limita, confederaţia măcelarilor francezi, adică 18.000 de afaceri din domeniu, cere ministerului de Interne protecţie în faţa militanţilor care încearcă în mod agresiv să impună stilul lor de viaţă. Sociologii au însă o explicaţie pentru virulenţa unor acţiuni.

Marianne Celka, sociolog: Veganismul a devenit foarte popular, dar fiind tratat derizoriu, a trezit o conştiinţă activistă destul de radicală.

Dincolo de părerile pro şi contra, statisticile din Franţa arată că 13% dintre tineri nu mai mănâncă deloc carne.

loading...

Comments are closed.