Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire, azi, cu maestrul Eugen Doga. Au vorbit despre condiția artistului, despre problemele culturii și despre cum statul poate ajuta oamenii de creație să-și valorifice potențialul. Cu acest prilej, șefa statului a salutat ideea lui Eugen Doga de a înființa un Centru de creație care să-i poarte numele și care să contribuie la creșterea și afirmarea tinerilor artiști.
”Am fost surprinsă, a câta oară, de spiritul său tânăr, de sinceritatea cu care spune lucrurilor pe nume și de energia de a se implica atât de activ în treburile țării. Maestrul ne-a vizitat la Președinție împreună cu soția sa, Natalia, alături de care este de 60 de ani. Le-am urat ani mulți cu sănătate, pace și inspirație creatoare”, a declarat Maia Sandu.