MAI ar putea contesta decizia magistraților de restabilirea lui Pânzari Alexandru în funcție

Alexandru Pînzari, Șef IGP, Polițe

Ministerul Afacerilor Interne va contesta decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, prin care a fost dispusă restabilirea în funcție a ex-șefului Inspectoratului General al Poliției, Alexandru pînzari, după ce a fost eliberat ilegal din funcție.

Solicitată telefonic de către Deschide.md, Alina Zbancă, consilierul pe comunicare a ministrului Afacerilor Interne, întrebată care va fi decizia luată în cazul lui Pînzari, a declarat că:

„MAI se conformează hotărârii judecătorești pe care o va executa, dar, urmează să aibă loc o discuție între conducerea MAI și Domnul Alexandru Pânzari. Dacă nu se va lua o decizie comună în acest sens, Ministerul va contesta decizia la Curtea de Apel”, susține Zbancă.

Amintim că ieri, magistrații au anulat hotărârea Guvernului din 10 iunie 2019, prin care Alexandru Pînzari a fost sancționat disciplinar cu eliberarea din funcția de șef al IGP. Aceștia au stabilit că Pînzari a fost demis ilegal, iar conform deciziei judecătorești, dânsul urmează să fie restabilit în funcție.

Totodată, MAI și Guvernul, conform aceleiași hotărâri ale magistraților, urmează să-i achite lui Pînzari salariul pentru absența forțată de la muncă pentru perioada din data eliberării ilegale  până în data restabilirii în funcție, dar și să-i plătească despăgubiri de 5000 de lei cu titlul de asistență juridică.

Citește și: DOC // Gafa juridică admisă de Andrei Năstase o să ne coste: Fostul șef al IGP a fost demis ILEGAL

 

Total
0
Shares
Total
0
Share