MAI condamnă comportamentul agresiv al reprezentanților Partidului Politic AUR

Ministerul Afacerilor Interne condamnă comportamentul agresiv al reprezentanților Partidului Politic AUR în cadrul acțiunilor din Piața Marii Adunări Naționale în data de 4 iulie 2021, când un participant la acțiunea neautorizată a acestei formațiuni a atacat un angajat MAI.

Într-un comunicat publicat pe pagina instituției, MAI a declarat că este inadmisibilă și sancționabilă violența de orice fel, însă atacul mișelesc al unui participant la acțiunea AUR față de un colaborator aflat în serviciu, este o acțiune premeditată, săvârșită intenționat, care cade sub incidența Articolului 349 al Codului Penal (Amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria obștească).

Contrar solicitărilor insistente ale Ministerului Afacerilor Interne de neimplicare în politică, pe întreg parcursul campaniei electorale, instituția afirmă că a fost ținta unor atacuri nefondate din partea concurenților electorali, în aceste zile asistând la apogeul acestora, un atac fizic asupra unui angajat MAI.

Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, MAI se adresează insistent și solicită repetat tuturor formațiunilor politice să se abțină de la provocări menite să destabilizeze ordinea publică și să contribuie prin propriul exemplu la buna desfășurare a scrutinului electoral.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share