MAI, MSMPS și ANSP își vor intensifica acțiunile de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19

Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică își vor intensifica acțiunile de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul țării, în contextul relaxării măsurilor de restricție, aprobate de Comisia națională extraordinară de sănătate publică. 

Conform datelor prezentate de ANSP, se constată o relaxare în rândul populației, dar și a agenților economici, privind respectarea măsurilor de precauție. În context, colaborarea intersectorială are drept scop sensibilizarea și informarea repetată privind regulile și măsurile care trebuie respectate.

Se amintește că este interzis:

– aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă;

– aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;

– părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;

– organizarea şi desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural–sportiv, precum și alte măsuri/evenimente în spații/clădiri închise.

– plimbarea prin parcuri, într-un grup de mai multe persoane.

Agenților economici le este permis:

– comercializarea produselor la pachet și în regim catering prin unitățile de alimentație publică și prin unitățile ce comercializează produse de patiserie, panificație și alte produse alimentare cu vânzare la geam;

– comercializarea produselor alimentare la pachet prin unitățile de alimentație publică din cadrul unităților de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității;

– comerțul ambulant, care se va desfășura în baza autorizaţiei de amplasare emisă de autoritatea publică locală, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19, cu amplasarea punctului de comerț la o distanță de 3 metri unul de celălalt;

– organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu), cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățămînt, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție;

– întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) dar, se vor desfășura strict în aer liber (curțile bisericilor, mănăstirilor, altor culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanței sociale de minim 2 metri și cu purtarea obligatorie de către toți participanții a măștilor de protecție.

Autoritățile vor monitoriza respectarea acestor măsuri, care au menirea să protejeze viața și sănătatea cetățenilor, iar cei care nu se vor conforma și vor pune în pericol sănătatea pubică vor fi sancționați în baza art. 76 prim din Codul Contravențional al RM.

Citește și: COVID-19: 1646 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share