Mai mulți aleși locali de la PAS, PLDM, CUB și PSDE au trecut la Platforma DA

Mai mulți aleși locali de la PAS, PLDM, CUB și PSDE de la Anenii Noi au ales să meargă în alegerile locale din 5 noiembrie pe listele Platforma DA.

Aceștia se declară dezamăgiți de acțiunile politice manifestate prin corupere a reprezentanților puterii locale de către grupurile oligarhice, cât și de abuzurile reprezentanților guvernării în raport cu aleșii locali.

„În calitate de aleși locali din raionul Anenii Noi cu viziuni europene și care suntem în opoziție față de actuala coaliție monstruoasă la nivel raional formată din exponenții PAS, PSRM și Șor, analizând acțiunile și inacțiunile partidului de guvernământ suntem îngrijorați de posibilitatea revenirii la putere a grupărilor criminale și a partidelor pro-ruse, lucru care va opri procesul de integrare în Uniunea Europeană. Pentru a nu admite acest lucru e nevoie de consolidare a dreptei europene.

Pornind de la aceste realități, noi, aleșii locali din raionul Anenii Noi, am decis să ne unim forțele în jurul Platformei DA în alegerile locale, pentru a fi o forță mai puternică și pentru a nu admite preluarea puterii locale de către grupuri a căror interes este altul decât interesul oamenilor din Anenii Noi. Platforma DA este un partid cu tradiție de luptă împotriva nedreptății, cu o reputație bună, pro-european, care pledează cu adevărat pentru consolidarea autonomiei locale și descentralizarea reală administrativă, financiară, politică,” au declarat semnatarii demersului.

Total
0
Shares
Total
0
Share