Mai mulți ofițeri, din diferite subdiviziuni ale CNA, au primit astăzi diplome de absolvire a cursurilor de perfecționare continuă

Mai mulți ofițeri, din diferite subdiviziuni ale CNA, au primit astăzi diplome de absolvire a cursurilor de perfecționare continuă, organizate de Academia de Studii Economice cu suportul financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 500 de diplome au fost oferite în cadrul unui eveniment festiv, desfășurat la Centrul Național Anticorupție, la care au participat reprezentanții ASEM, ai proiectului GIZ și ai conducerii CNA.

În luarea sa de cuvânt, directorul adjunct al CNA, Vadim Cojocaru a menționat că prelegerile, organizate de ASEM și GIZ, au avut o contribuție semnificativă la consolidarea capacităților ofițerilor CNA, iar oportunitățile oferite utilizatorului de către aceste programe vor contribui la facilitarea proceselor de gestionare, analiză și prelucrare a unui volum mare de date. „Am convingerea că, dezvoltarea continuă și tehnologiile digitale reprezintă un aliat puternic în promovarea transparenței și integrității, iar informația acumulată va fi folosită exclusiv în interes de serviciu. Cunoștințele obținute la aceste traininguri ne vor ajuta să avansăm mai operativ pe investigațiile și anchetele noastre. Suntem recunoscători partenerilor și sperăm că această colaborare cu GIZ va fi valorificată în continuare, în beneficiul instituției și al cetățenilor”, a declarat Cojocaru.

Șeful ARBI, Serghei Carapunarlî a adăugat că studiile economice, alături de cele juridice și cele din domeniul tehnologiilor informaționale sunt o simbioză puternică pentru orice ofițer. „Aceste cunoștințe ne vor ajuta să fim mai eficienți și să corespundem așteptărilor oamenilor”, a spus șeful ARBI.

„ A fost un training interactiv și am avut studenți buni”. Așa i-a felicitat pe absolvenți Birger Nere, managerul de proiect. „Vom fi alături și de acum încolo, cu mai multe activități care să întrunească necesitățile nu doar ale ARBI, în exclusivitate, dar și ale CNA”

Precizăm că, timp de câteva luni, angajații Centrului Național Anticorupție au participat la cursurile de formare profesională care au cuprins domeniile tehnologiilor informaționale, prelucrarea de date, managementul rețelelor și utilizarea avansată a programelor MySOL, MSAcces și MSExcel. La prelegeri au fost delegați ofițeri din cadrul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, ai Direcției Analitice, ai Secției Resurse Umane, ai Secției management operațional, precum și specialiștii IT ai Direcției Generale Asigurare Operativă.

Organizarea cursurilor de formare profesională face parte din angajamentele asumate în cadrul Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție. Printre obiectivele specifice ale Acordului sunt dezvoltarea toleranței zero față de corupție în rândul cetățenilor Republicii Moldova, consolidarea mecanismelor de investigare și urmărire penală, a funcțiilor de recuperare a bunurilor, declarării averilor și ale conflictelor de interese.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share