Social

Mai mulți transportatori au protestat la Leușeni. Ce transmite Poliția de Frontieră

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ieri, un grup de transportatori auto, care nu au avut acces de intrare în România, au protestat, blocând traseul din apropierea punctului de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.

În acest context, Poliția de Frontieră a venit cu o reacție în care a calificat protestul ca fiind unul ilegal, care crează probleme altor cetățeni aflați în trafic.

De asemenea, instituția a precizat că majoritatea dintre manifestanți prestează servicii ilegale de transport, activitățile cărora au fost constatate de însăși autoritățile statelor europene, iar acest fapt taxează Republica Moldova pe plan internațional.

În acest sens,  Poliția de Frontieră a solicitat persoanelor în cauză de a debloca traseul și de a desfășura protestul în mod pașnic în locuri care nu ar deranja circulația transfrontalieră.

„De menționat că la ieșirea din Republica Moldova, polițiștii de frontieră verifică doar actele de călătorie, efectuează termometria pentru a se asigura că persoanele nu prezintă simptome de infecție Covid-19, precum și dacă nu cad sub incidența regimului de autoizolare 14 zile. Verificările riguroase sunt efectuate pe partea română, unde reiterăm recomandarea ca înainte de a planifica călătoria să se informeze din surse oficiale despre regulile și restricțiile impuse în perioada de pandemie la intrarea într-un stat UE. La fel, Poliția de Frontieră susține cu fermitate că nu va admite orice tip de ilegalitate la frontieră, inclusiv trafic ilicit de pasageri și acele acumulări ilicite de taxe. Pe această linie vom desfășura în continuare mai multe operațiuni de prevenire și combatere a acestor criminalități transfrontaliere.”, se mai arată în comunicatul instituției.

Citește și: FOTO // Protestatarii lui Șor și Marina Tauber, puși la perete cu reacția lui Peter Michalko la protestul organizat în fața misiunii UE

loading...

Comments are closed.