Maia Sandu a confirmat că a luat o decizie în defavoarea producătorilor locali

Maia Sandu a confirmat că a retras din Parlament proiectul de lege, care prevedea ca pe rafturile magazinelor 50 la sută din produse să fie autohtone, transmite Telegraph.md, cu referire la NTV.md

„Am retras ca să îl îmbunătățim, dar Guvernul a picat prea devreme”, declarat Sandu în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că deputatul PPDA Alexandru Slusari a declarat în cadrul unei întâlniri cu producătorii că guvernul condus de Maia Sandu a retras din Parlament proiectul de lege, care obliga magazinele mari ca 50% din produsele comercializate să fie autohtone. Documentul a fost blocat înainte de a fi votat în lectura finală.

“Eu credeam că Chicu a retras și făceam gălăgie, dar când am aflat cine a retras, nu am mai făcut mare gălăgie, dar legea a fost retrasă de ai noștri”, a declarat Slusari.
Iar vicepreședintele PPDA, Aliona Mandati, a scris pe Facebook că UE nu a impus aceste condiții, decizia a fost luată la discreția Guvernului Sandu.

„Și ca rezultat atrageți atenția că astăzi în magazinele noastre se vând mere poloneze, franceze cu 29 lei kg. Și nu doar de fructe este vorba, ci de toate produsele, nici un pic de susținere pentru producătorii autohtoni”, a scris Mandati.

Citește și: Noi dezvăluiri despre proiectul de lege respins de guvernul Sandu: „Uniunea Europeană nu a fost împotriva produselor autohtone în magazine, a fost la discreția Maiei Sandu”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share