Pentru a împiedica desfășurarea protestelor organizate de către Partidul Șir, CSE-ul controlat de guvernarea PAS a adoptat anumite restricții.
Astfel, desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.
O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Comisia pentru Situații Excepționale, în vederea asigurării ordinii publice, a accesului la libera circulație pe drumurile țării, precum și în scopul asigurării unei reacții prompte la situațiile ce necesită intervenții de urgență.
Totodată, dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.
Amintim că Maia Sandu a cerut modificarea temporară a legislației pentru a se proteja de protestele lui Șor, dar inițiativa ei a fost criticată de către Promo-Lex.