Maia Sandu a explicat de ce anticipatele vor avea loc anume pe data de 11 iulie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat de ce a ales data de 11 iulie pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, menționând că a ținut cont de perioada legală necesară pentru desfășurarea scrutinului electoral, scrie tv8.md

„Am pornit de la perioada legală pentru pregătirea alegerilor. Am ținut cont de termenul limită de care are nevoie Comisia electorală Centrală, pentru ca să pregătească și să desfășoare alegerile. În același timp, mi-am dorit să punem punct acestei situații de haos, atunci când nu avem un Guvern cu mandat deplin, atunci când nu avem o majoritate parlamentară care să sprijine acest Guvern. Aceasta a fost perioada optimă, din punctul meu de vedere”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.

„Cu cât mai repede avem alegerile, cu atât mai repede putem să contăm pe o majoritate stabilă, pe votarea unui Guvern. Acest Guvern să vină să înceapă să lucreze pentru oameni”, a adăugat președinta Republicii Moldova.

Precizăm ieri, 28 aprilie, șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul privind dizolvarea Legislativului de la Chișinău. În aceste condiții, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe data de 11 iulie curent.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share