Maia Sandu a fost astăzi la Holercani, raionul Dubăsari

Maia Sandu a fost astăzi la Holercani, raionul Dubăsari, unde au fost prezentate rezultatele proiectului de sporire a eficienței energetice a liceului din localitate.

Cu ajutorul Uniunii Europene și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, care a efectuat lucrările de renovare, clădirea liceului este izolată termic, au fost înlocuite ușile și ferestrele, iar panourile fotovoltaice acoperă integral necesitățile de energie electrică ale instituției. A fost redus semnificativ consumul de electricitate al liceului și au fost create condiții mai bune de studii și de muncă pentru elevi și profesori.

”Asigurarea securității energetice este o prioritate a guvernării. Investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice, a caselor și a întreprinderilor ne vor ajuta să diminuăm costurile pentru resursele energetice, dar și să răspundem provocărilor de mediu, tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. Mă bucur că, datorită partenerilor noștri de dezvoltare, proiecte similare sunt realizate în zeci de localități ale țării, urmând să schimbe în bine viața a mii de oameni. De asemenea, le-am mulțumit locuitorilor din Holercani pentru că au contribuit și ei ca acest proiect să fie realizat. Acesta este un exemplu de implicare comunitară foarte bun, pentru că toți copiii din Republica Moldova merită condiții mai bune de studii”, a transmis Maia Sandu.

Total
0
Shares
Total
0
Share