Maia Sandu a fost primită la Cotroceni

Aflată la București pentru a participa la un eveniment dedicat femeilor în politică, Maia Sandu a fost primită și la București. Potrivit comunicatului oficial, șefa statului i-a mulțumit lui Iohannis pentru ajutorul acordat Republicii Moldova.

”M-am bucurat să-l revăd astăzi pe Președintele Klaus Iohannis, cu care am discutat despre relațiile speciale dintre Chișinău și București. România a fost, dintotdeauna, un partener de nădejde pentru noi, gata să ofere cetățenilor Republicii Moldova sprijin în momentele dificile.

Mi-am exprimat recunoștința pentru numeroasele proiecte finanțate de partea română în domenii importante, prin care condițiile de viață ale oamenilor de la noi au devenit mai bune. Am mulțumit pentru măsurile prompte luate de România ca să ne ajute cu furnizarea de electricitate, gaze naturale, păcură și lemne de foc pentru cetățenii noștri, să facem față crizei energetice.

România este pentru noi și un avocat important în parcursul european. Am simțit acest sprijin, în special, în procesul de obținere a statutului de țară candidată la integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Sandu, pe Facebook.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share