Maia Sandu a participat la un concert dedicat împlinirii a 75 ani de la crearea UNICEF

Corul „Voices” și echipa UNICEF Moldova au organizat ieri, 24 iulie 2021, un concert, la care a participat și președintele R. Moldova, Maia Sandu. Astfel au fost marcați cei 75 de ani de la crearea organizaței internaționale UNICEF.

„Mi-am petrecut seara de sâmbătă alături de minunații copii din Corul „Voices” și echipa UNICEF Moldova. Am marcat astfel, împreună, 75 de ani de la crearea acestei organizații internaționale, care din 1995 își desfășoară activitatea și în țara noastră, contribuind prin programele sale la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru copii și familiile lor. Le-am urat mult succes și talentaților interpreți din „Voices” – descoperiți în satele și orașele Moldovei de dirijorul Andriano Marian, ei ne pot aduce bucuria muzicii tot datorită UNICEF, care i-a susținut chiar de la începuturi.

Nouă, adulților, ne revine misiunea de a lua decizii corecte, prin care să construim o societate în care fiecare copil crește alături de părinții săi, merge la școală, își poate dezvolta talentele și realiza visele. O lume în care vocea fiecărui copil este auzită”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share