Maia Sandu afirmă că Președinția și Guvernul nu se vor implica în negocierea prețului la gaz

Președintele țării, Maia Sandu, nu cunoaște la ce preț Republica Moldova va cumpăra gaz din 1 octombrie 2021. Totodată, Președinția și Guvernul nu vor participa la negocieri pentru semnarea noului contract cu Gazprom. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la TV8, relatează NTV Moldova.

Maia Sandu susține că potrivit legii, Moldovagaz trebuie să negocieze prețul, asta chiar dacă legislația nu îi interzice Guvernului să fie parte a negocierilor, așa cum a fost până în prezent, când statul mergea să ceară un preț mai mic pentru consumatori.

Amintim că la sfârșitul lui septembrie expiră contractul de cumpărare a gazelor din Federația Rusă. Anterior, șeful de la Moldovagaz Vadim Ceban a declarat că prețurile vor crește în acest an, iar experții prognozează o scumpire de 30 la sută.

Total
0
Shares
Total
0
Share