Maia Sandu da, Andrei Năstase ba! „Imperiul Media” al lui Plahotniuc, subiect care îi dezbină pe liderii ACUM

Guvernul pregătește o serie de inițiative pentru a remedia „situația dramatică” de pe piața media din Moldova. Despre acest lucru a anunțat premierul Maia Sandu la deschiderea Forumului Mass-media de la Chișinău.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul forumului Mass-Media de la Chișinău că „după ce cel mai mare proprietar și sponsor al mass-media, Plahotniuc, a dispărut din spațiul public, imperiul său media se prăbușește. Canalele de televiziune ale holdingului refuză să difuzeze la nivel național, își pierde audiența. Probabil, multe dintre acestea se vor închide”.

Pe de cealaltă parte, Andrei Năstase, după ce a suferit un eșec în tentativa de a ocupa funcția de Primar General al Chișinăului, a declarat că pierderea sa ar fi și din cauza că „Holdingul lui Plahotniuc” ar fi făcut campanie pentru Ion Ceban. Acesta nu a menționat niciodată că sursele media care aparțin fostului lider al Partidului Democrat ar avea probleme și s-ar prăbuși, ci le-a atribuit un rol destul de important în campania electorală din cadrul Alegerilor Locale Generale.
Ambii lideri ai Blocului ACUM nu au făcut referințe și la „Jurnal Trust Media”, despre care se spune că ar aparține lui Victor Țopa, Nașul de cununie al Președintelui Platformei DA, Andrei Năstase.
Total
0
Shares
Total
0
Share