Maia Sandu își continuă turneul în străinătate, iar începând cu ziua de ieri se află în SUA

După ce a fost Japonia, Maia Sandu și-a început ieri vizita în Statele Unite ale Americii cu o întrevedere cu Samantha Power, Administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA (USAID) și o bună prietenă a țării noastre. Sandu a mulțumit Statelor Unite pentru că, timp de peste 30 de ani, au susținut și susțin, inclusiv prin programele USAID, eforturile noastre de a transforma viața oamenilor spre mai bine.

„Începând cu anul 1992, datorită fondurilor de peste 1,7 miliarde de dolari oferite țării noastre, Statele Unite ajută Republica Moldova să-și modernizeze economia, creând întreprinderi mici și mijlocii; agricultura – în special, sectorul vitivinicol; să-și dezvolte turismul, industria ușoară și cea creativă”, a spus Maia Sandu. Șefa statului a menționat, de asemenea, că partenerii americani ne susțin în angajamentul nostru de a scăpa de corupție și de a reforma justiția, în consolidarea societății civile și a presei independente.

„Am mulțumit și pentru ajutorul angajat, de 75 de milioane USD ca asistență umanitară și aproape 124 de milioane USD ca asistență economică și de securitate, pentru a gestiona consecințele războiului din vecinătate și a face față celei mai grave crize energetice de până acum”, a subliniat Maia Sandu în cadrul întrevederii cu Samantha Power, Administratoarea USAID.

Maia Sandu a discutat ieri, la Washington, și cu Nanci Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite. Cele două oficiale au vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină Moldova și întreaga noastră regiune din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, și despre soluțiile pe care încercăm să le găsim pentru a face față actualelor crize.

„Am subliniat importanța sprijinului SUA pentru consolidarea democrației în țara noastră și pentru avansarea reformelor, în special după ce am devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Am vorbit, de asemenea, despre riscurile de securitate regională și despre impactul crizei energetice asupra cetățenilor noștri și a economiei țării, și am spus că parteneriatul american este esențial pentru a le face față”, a spus Sandu.

Pe finalul întrevederii, lidera de la Chișinău i-a transmis Președintei Nanci Pelosi aprecierea pentru experiența sa de peste trei decenii în politica americană, timp pe care l-a dedicat protecției și consolidării democrației în lume.

În cadrul vizitei la Washington, șefa statului s-a întâlnit și cu Kristalina Georgieva, Directorul General al Fondului Monetar Internațional. Sandu a menționat, în cadrul discuției, importanța cooperării cu FMI pentru a atenua consecințele economice și sociale provocate de invazia Rusiei în Ucraina.

Președintele Republicii Moldova a subliniat că în prezent Republica Moldova trece prin cea mai severă criză energetică din existența sa, iar scopul autorităților este să ajute oamenii și businessul să facă față prețurilor ridicate la energie. La fel, e nevoie de programe care să sporească reziliența sectorului și să contribuie la diversificarea surselor de energie. Kristalina Georgieva a spus că FMI rămâne deschis colaborării cu Moldova și este gata să crească asistența, pentru a ajuta la depășirea actualei crize.

La fel, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Michael McCaul, membru al Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. Oficialii au discutat despre relațiile moldo-americane și sprijinul oferit de partenerii din Statele Unite pentru agenda noastră de reforme.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru adoptarea de către Congresul SUA, în aprilie 2022, a unei rezoluții prin care este reafirmat sprijinul pentru suveranitatea, integritatea teritorială și parcursul democratic al Republicii Moldova. La fel, ea a apreciat decizia SUA de a trece pe lista de sancțiuni nouă persoane și 12 entități pentru acte grave de corupție, prejudicierea averii statului și promovarea influenței Rusiei în țara noastră. Lidera de la Chișinău a subliniat că asemenea acțiuni ne ajută să continuăm efortul de eradicare a corupției și de consolidare a instituțiilor statului.

Maia Sandu a menționat că Moldova mizează și mai departe pe sprijinul Statelor Unite în realizarea reformelor, inclusiv în procesul de aderare la UE a țării. De asemenea, avem nevoie de susținere pentru asigurarea independenței energetice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share