Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania. La vară, Olaf Scholz va veni la Chișinău

În perioada 17-18 mai, Maia Sandu s-a aflat în Republica Federală Germania. Această vizită subliniază angajamentul Moldovei și al Germaniei de a consolida relațiile bilaterale și de avansa parcursul european al țării noastre.

Ea a avut întâlniri cu Președintele Frank-Walter Steinmeier, Cancelarul Olaf Scholz, Președinta legislativului german, Bärbel Bas, și cu membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea legăturilor economice cu Germania, o sursă importantă de investiții în Moldova. Totodată, Sandu a discutat cu oficialii germani despre pașii pe care urmează să-i facă țara noastră pentru obținerea, într-un viitor apropiat, a calității de membră a Uniunii Europene.

„Germania este un puternic și important aliat al Republicii Moldova, în drumul nostru spre Uniunea Europeană, democrație și prosperitate. Liderii germani susțin aderarea Moldovei la UE, astfel încât cetățenii noștri să trăiască în pace, bună înțelegere și prosperitate”, a declarat Maia Sandu.

Cancelarul Olaf Scholz, acceptând invitația șefei statului și-a confirmat vizita la Chișinău în această vară. Aceasta va fi prima vizită bilaterală a unui șef al executivului german în ultimii 12 ani. Liderul german a declarat că este impresionant ce reușește Republica Moldova și cetățenii săi pe drumul către UE. „Aceștia demonstrează voința de a reforma și reziliența într-un mediu dificil. Suntem alături de voi cu toată determinarea”, a afirmat Olaf Scholz.

În cadrul vizitei, în orașul german Leipzig, Sandu a primit premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de suma de 25000 de euro, care va fi donată. „Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus premianta.

Sandu statului a avut, de asemenea, întâlniri cu comunitățile de moldoveni la Berlin și Frankfurt pe Main. „Cetățenii noștri de peste hotare sunt adevărați ambasadori ai Moldovei și, prin eforturile lor, ne fac munca de promovare a țării mai ușoară”, a declarat ea.

Total
0
Shares
Total
0
Share