Mâine Parlamentul se întrunește în ședință

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru 9-16 aprilie curent.

Deputații  vor examina mai multe proiecte de legi și hotărâri, inclusiv proiectul de lege pentru modificarea Legii cadastrului bunurilor imobile, proiectul de lege cu privire la grupurile de acțiune locală, proiectul de lege cu privire la blocul locativ destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, proiectul de lege privind abrogarea Legii privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat, două proiecte de modificare a Legii pentru compensarea diferenței de tarife la energie și gaze pentru populația din unele localități din raioanele Dubăsari, Căușeni și din satul Varnița, raionul Anenii Noi, proiectul de modificare a Legii privind piața produselor petroliere, etc.

Totodată, în ordinea de zi este inclus proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Mykola Chaus.

Mâine, 9 aprilie, Parlamentul se va întruni în ședință plenară cu începere de la ora 10.00.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share