MAN, în frunte cu Ion Ceban, își propune să semaforizeze 188 de intersecții în capitală și să facă o îmbunătățire a sistemelor în alte 100

Partidul Mișcarea Alternativa Națională, în frunte cu Ion Ceban, își propune să semaforizeze 188 de intersecții în capitală și să facă o îmbunătățire a sistemelor în alte 100. Despre asta a vorbit Ion Ceban în cadrul unei conferințe de presă.

„Asta ar însemna înlocuirea semafoarelor, înlocuirea cablurilor, înlocuirea controlorilor, dar și instalarea de supraveghere video”, a declarat Ceban.
Președintele MAN spune că și 88 de intersecții vor fi renovate complet prin construcții ample de infrastructură.

Ceban spune că una din prioritățile primordiale este dezvoltarea centrului de monitorizare a traficului și sistemul de trafic pentru zonele urbane.

„Ne dorim un oraș cu trafic fluent, rapid și sigur. Acum a avem un proiect cu UE, în care urmează să elaborăm și să finalizăm Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și tot ce ține nemijlocit de schema de transport alternativ, cum și în ce condiții urmează să fie dezvoltate. Totul este înglobat în acest sens. Fiecare locuitor își dorește să călătorească liber, fluent prin oraș. Pentru siguranța pietonilor, dar și fluidizarea traficului vom instala noi semafoare în intersecțiile aglomerate după exemplul străzii Kiev sau Dacia. Vom identifica soluții pentru fluidizarea traficului și modernizarea intersecțiilor aglomerate, una din ele ar fi Calea Moșilor – Ismail, în zona fabricii de Tutun, dar și aici este un proces amplu și complex”, a declarat Ion Ceban.

Sistemul de control pentru traficul urban va aduce multiple beneficii fiind integrat într-un Centru de monitorizare a traficului urban.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share