Social

Managerul unei întreprinderi municipale riscă să fie demis. Timp de 4 ani s-a aflat în conflict de interese cu soția

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința Managerului Întreprinderii Municipale «Gospodăria Comunală Locativă» din Briceni, Alexandru Malenco, care a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

În perioada martie 2016 – iulie 2020, managerul, aflându-se în exercitarea funcției, ar fi emis 23 de acte administrative și juridice, care vizează persoana apropiată – soția, angajată în aceiași instituție. Actele se referă la acordarea concediilor, rechemarea din concedii și 13 acte privind premierea lucrătorilor.

Potrivit actului de constatare, inspectorul de integritate a constatat că, persoana supusă controlului nu a declarat conflictele de interese în care s-a aflat și nu le-a soluționat. Subiectul vizat – exercitând funcția de manager, având interes personal rezultat din relațiile sale cu persoana apropiată – soția, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin nedeclararea în termenul legal a conflictelor de interese în care s-a aflat, admițând consumarea acestora prin încheierea/semnarea unor acte administrative în privința soției.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv – inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru revocarea managerului din funcție.

Acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, pentru o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

Citește și: Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi, în vizorul ANI. S-a aflat în 11 situații de conflict de interese cu soția și cu fiica

loading...

Comments are closed.