Marea Britanie ar putea părăsi UE fără un acord global. Johnson: „Eu sunt un pic mai optimist”

Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat vineri mai optimist decât oficiali ai Uniunii Europene cu privire la posibilitatea încheierii unui acord după Brexit.

Pe de altă parte, a anunţat că Marea Britanie ar putea să părăsească UE fără un acord global, dacă va fi necesar, relatează Reuters.

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a recunoscut joi existenţa unor divergenţe puternice în calea unui acord şi a îndemnat Marea Britanie să respecte poziţia UE, transmite News.ro.

Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, dar respectă în continuare reglementările europene în perioada tranziţiei, până la sfârşitul anului, până când cele două părţi au termen să se înţeleagă asupra viitoarei relaţii şi evitării unui ”no deal”.

Niciun progres semnificativ nu s-a înregistrat, până în prezent, iar negocierile s-au blocat în dosarele pescuitului şi concurenţei.

Cele două tabere se aşteptau ca negocierile de săptămâna aceasta să permită o relansare a procesului.

Însă, reuniunea individuală între negociatori a fost anulată.

Boris Johnson, întrebat la postul LBC dacă Guvernul său dă dovadă de lipsă de respect faţă de UE, a răspuns că ”nu, în niciun caz”.

”Trebuie să ne asigurăm că obţinem un acord bun”, a declarat el.

”În fapt, eu sunt un pic mai optimist decât Michel (Barnier) că există un acord bun de încheiat, dar, evident, dacă nu ajungem (la un acord), vom avea de asemenea opţiunea foarte bună a unui acord de tip australian”, a declarat el.

Australia nu are un acord comercial global cu UE.

Australia şi UE au încheiat acorduri specifice cu privire la anumite produse, însă majoritatea schimburilor comerciale ale UE cu Australia au loc în baza reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Total
0
Shares
Total
0
Share