Social

Mărfuri contrafăcute în valoare de 65 000 lei, confiscate de poliție. Ce riscă contrabandiștii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Angajaţii Secţiei Investigare Fraude Economice a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au întreprins și desfășurat măsuri orientate la prevenirea și combaterea cazurilor de contrafacere a mărfurilor cât și comercializarea acestora.

Astfel aceștia au deconspirat o filieră de comercializare ilicită în mun. Chișinău a băuturilor alcoolice contrafăcute și articolelor de tutungerie nemarcate cu timbru de acciz, organizată de un grup de 5 persoane cu vârstele cuprinse între 35 și 50 de ani originari din capitală.

În cadrul operațiunii declanșate de poliție, a fost identificat un grup de persoane, care ilegal comercializau alcool, produse alcoolice contrafăcute și articole de tutungerie nemarcate cu timbru de acciz în adiacentul Pieții Centrale.

În cadrul perchezițiilor autorizate la depozitele improvizate ale indivizilor, au fost ridicate peste 550 litri produse alcoolice și 20 000 țigarete în valoare totală de 65 000 lei.

Investigațiile continuă în vederea identificării altor persoane și locuri clandestine de păstrare și comercializare a produselor alcoolice.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă amendă în mărime de la 60 la 90 de unități convenționale cu confiscarea produselor alcoolice și articolelor de tutungerie.

loading...

Comments are closed.