Social

Mărfuri de contrabandă de peste 10 milioane de lei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Şapte grupări specializate în contrabandă cu mărfuri de larg consum, aduse din Ucraina şi vândute în pieţele din ţară, au fost anihilate pe parcursul acestui an de către oamenii legii.

Suma prejudiciilor suportate de stat se ridică la peste 10 milioane de lei. Ultima schemă clandestină a fost destructurată acum câteva zile.Oamenii legii le-au pus cătuşe celor şapte membri ai grupării în timp ce aceştia descărcau marfa adusă clandestin din Ucraina. Operaţiunea a avut loc noaptea târziu, scrie Canal 2.

„Haine, încălţăminte, covoare, etc, procurate de la celebra piaţă KM7 din preajma oraşului Odesa din Ucraina. Mărfuri, care erau ulterior transportate în municipiul Chişinău pe cale de contrabandă prin eludarea posturilor vamale”, a spus şef-adjunct al PCCOCS, Valeriu Bodeanu.

În urma percheziţiilor la domiciliile şi depozitele suspecţilor, oamenii legii au ridicat mărfuri de contrabandă de peste un milion de lei, dar şi zeci de telefoane mobile. Potrivit procurorilor pentru Combaterea Crimelor Organizate şi Cauze Speciale, schema funcţiona de doi ani, însă membrii acesteia au fost filaţi timp de patru luni.

„Acest grup criminal avea un grad sporit de organizare şi securizare, astfel încât pe traseul pe care-l parcurgeau microbuzele marfare încărcate cu mărfuri acestea erau schimbate de două-trei ori, astfel încât să fie evitată fixarea lor pe traseu”, a spus şef-adjunct al PCCOCS, Valeriu Bodeanu.

Procurorii nu exclud că suspecţii erau protejaţi de funcţionari, precum poliţişti de frontieră sau vameşi. Gruparea îşi vindea mărfurile în pieţele din Capitală şi era condusă de un individ numit „Saşa ţiganul”, originar din municipiul Bender. Atât acesta, cât şi unii dintre membrii grupării au fost judecaţi anterior pentru diverse infracţiuni. Cei şapte bănuiţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, sunt cercetaţi penal în stare de arest. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Vamal, afacerile ilegale ale suspecţilor au adus pagube considerabile statului.

„Este valoarea nemijlocit a mărfurilor reţinute în flagrant, peste 10 milioane de lei. Serviciul Vamal are ca scop combaterea contrabandei, inclusiv contrabanda prin segmentul transnistrean. Acesta fiind unul dintre domeniile prioritare de activitate”, a spus şef al Direcţiei UP a SV, Lilian Mârca.

Suspecţii riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

 

 

loading...

Write A Comment