Mariana Durleșteanu: Cine va răspunde de labirintul creat în jurul prețului la gazul natural și creșterea prețurilor la produse și servicii?

Criza energetică europeană urmează să devină globală, conform analiștilor de la “Oilprice” Această criză ar putea fi acum în drum spre America.

Sunt sigură, însă, că europenii, americanii și chinezii vor gestiona bine criza energetică, după cum au gestionat și pandemia.

În cazul Republicii Moldova, nici pandemia, nici criza energetică, nici majorarea prețurilor nu este gestionată eficient de către guvernanți.
Asistăm, în calitate de observatori, la derularea unor jocuri mușamalizate, netransparente cu implicarea Gazprom, Moldovagaz, ANRE, Guvern.

Consumatorii rămân în continuare fără un răspuns tranșant la intrebarea: „Cum guvernarea intenționează să depășească situația dificilă din această iarnă?”.

Spre exemplu, SUA a aprobat în martie 2021 un program adițional de salvare economică în suma de 1.9 trilioane dolari SUA, cu măsuri concrete de ajutor în perioada pandemică pentru angajați și angajatori.

Comisia Europeană a aprobat peste 800 mlrd euro pentru programul “The next generation EU”, din care, pentru Republica Moldova au fost alocate 600 mln euro.

Apropo, după mulțumiri aduse CE pentru ajutor generos, nu s-a auzit nimic în aceste 2 luni de guvernare despre prioritățile sectoriale și de dezvoltare. Cu alte cuvinte, nu am văzut un plan care să explice exact cum vor fi administrate cele 600 mln euro oferite de UE.

În Romania se discută activ despre faptul că saracia energetică (persoanele vulnerabile, vărstnicii, persoanele singure) crește activ odată cu impactul negativ al pandemiei.

Autoritățile române propun măsuri concrete și acțiuni ce ar aduce o siguranță consumatorilor cu mecanisme de suport financiar.

Măsuri care garantează cetățenilor că nu vor fi deconectați de la sursele energetice și nu vor îngheța în casele lor pe timp friguros.

Ar fi cazul și guvernarea din Republica Moldova să se gândească la un program asemănător cu programul românesc „Dreptul la Energie” pentru fiecare cetățean, urmărind scopul de a liberaliza piața resurselor energetice și pentru a o proteja în cazuri neprevăzute.

Cu regret, în RM guvernarea se ocupă de salvarea televiziunilor discreditate, lupte cu Procurorul General, ultimatumuri profesorilor, parade, angajarea fără concursuri a rudelor și organizarea concursurilor trucate.

Aș dori să primesc răspunsuri la următoarele întrebări:
▪️De ce toate schemele în energetică sunt încă gestionate de oameni puși de fosta guvernare?
▪️De ce nu avem o strategie în energie la nivel european cu susținerea Comisiei Europene?
▪️Ce facem cu furnizorii de energie care vor întra în colaps financiar pentru că consumatorii casnici sau non-casnici nu au claritate dacă statul îi va ajuta, respectiv, există riscuri ca energia să nu fie achitată?
▪️Ce va face guvernarea cu zecile de mii oameni, deconectați de la căldură pe timp de iarnă pe motivul încapacității de plată a serviciilor comunale scumpe?
▪️De ce Consiliul Suprem de Securitate nu se întrunește pentru a discuta măsurile necesare, privind gestionarea crizei energetice?

Foarte mult sper să primim în curând răspunsuri la întrebările susmenționate, dar și la alte întrebări de importanță majoră pentru societate, economie și buna funcționare a Republicii Moldova ca stat.

Autor: Mariana Durleșteanu

Total
0
Shares
 
Total
0
Share