Martin Schulz propune crearea unui post de ministru al Finanţelor al zonei euro

Saint Martin, Partidul Social Democrat, Zona Euro

Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat german (SPD), a declarat, miercuri, că susţine ideea înfiinţării unui buget comun şi a unui post de ministru al Finanţelor al zonei euro, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

”Dacă vrem ca Europa să rămână puternică pe termen lung, atunci trebuie să fim capabili să acţionăm şi să ne asigurăm că oamenii văd diferenţele în vieţile lor. Pentru a atinge acest scop, Europa are nevoie de un buget comun al zonei euro şi de un ministru european al Finanţelor”, a afirmat Schulz.

Declaraţiile preşedintelui SPD vin în contextul în care acesta urmează să aibă o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel în vederea formării unei noi coaliţii guvernamentale. Germania traveresează cea mai gravă criză politică din istoria recentă, după ce formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), a eşuat în planul de a forma o coaliţie cu guvernamentală cu Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) şi cu formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga), transmite Mediafax.

Joi, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va avea o întrevedere comună cu Schulz şi cu Merkel, dar şi cu Horst Seehofer, liderul CSU, pentru a discuta despre posibilităţile depăşirii actualei crize politice.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share