Nu e ușor să scrii sau să citești despre trecutul cuiva, despre durerea cuiva, dar mai ales despre a ta, decât cu penița înmuiată în lacrimi, scrie Dearwoman.md. Citiți în continuare mărturisirea cutremurătoare a unei femei din Moldova despre cum e să fii Mamă de Înger:
Era o zi frumoasă cu soare și era sărbătoare: Sfântul Petru și Pavel. Am cules păstări și ne bucuram de prima roadă pe care o obțineam în viața noastră de familie sau mai bine zis de cuplu, căci fără un copil, familia e doar un simplu cuvânt fără sens. Seara am mâncat, am făcut o plimbare, după care am mers la culcare, căci chiar dacă practic nu făcusem mai nimic fizic toate cele 9 luni, oboseala se făcea simțită din ce în ce mai intens. Da, erau 9 lungi luni de așteptare, care trebuiau să ne aducă pe lume un îngeraș de copil.
Pe la unu de noapte mă trezesc și îmi dau seama că ceva se întâmplă. Da… Apele. S-au rupt apele. Fuga la maternitate unde am fost primită foarte bine de o infirmiera în vârstă, dar nu și de medic (chiar dacă întâmplarea a vrut să fie ca în noaptea ceea să fie de gardă chiar medicul ginecolog la care am fost la evidență toate aceste luni). Îi era somn, dar la insistența infirmierei a venit, m-a consultat și m-a trimis în salon că nu era momentul just. Au început picurătorile una după alta toată noaptea, dimineața a început cu un consiliu medical la căpătâiul meu, dureri nesfârșite, sfâșietoare și istovitoare până a doua zi la 19.30. Credeam că acele dureri puteau fi numai în Iad, dar nu bănuiam că acele dureri fizice nu erau altceva decât o pregătire pentru durerile psihice și mintale care urmau să fie mai apoi.
Pe 13 iulie, nasc o frumusețe supranaturală de fată de 2.600 grame, care m-a făcut să uit imediat de durerile prin care trecusem. Am devenit Mama!!! Eram cea mai fericită ființă de pe pământ, cei mai fericiți părinți, cu atât mai mult că soțul își dorea nespus de mult o fetiță. Am mângâiat neputincioasa faţă a acelei frumuseți cerești, apoi urma să o hrănesc a doua zi (așa se practica pe atunci). N-a durat mult bucuria noastră. După o zi întreagă de minciuni una mai îmbroboditaă decât alta, după învinuiri între medici, la ora 19.30 am devenit mămică de Înger.
Mă cheamă și mi se spune să aducem o cutie în care să ne dea fetița acasă ca s-o îngropăm sub gardul cimitirului. Doamne!!! O cutie!!! Sub gard!!! O cutie în care se vindeau puii și sub gard ca un dobitoc. Durerea sufletească a cuiva nu este înțeleasă de un medic. Pentru ei toată suferința se închide într-o cutie cu cuvinte încurăjătoare de tipul: “Sunteți tineri și veți mai face copii”. Oare își dau seama ce spun, își dau seama cât cântăresc aceste cuvinte grele ca plumbul, cât de ințepătoare și câtă durere provoacă?
O cutie…
Soțul a mers la lemnărie, a comandat un sicriu micuț, care nu doresc nimănui să-și ia copilul din maternitate în un astfel de “cărucior”. Și iar se-ncepe, că copilul e mort nebotezat și că nu are loc în cimitir. O Doamne, deschide Cerul!!! Eu am născut un copil, un copil frumos și sănătos, nu un pui, căci și un pui când eram mici îl îngropam printre flori și îi puneam cruce din două bețișoare legate pe mormânt. Lumea și legiile ei sunt rele. Nu!!! Nu, lume!!! Copilul meu nu va fi înmormântat sub garduri, căci nu a fost făcut acolo. Copilul meu a fost făcut cu Dragoste și din Dragoste va fi înmormântat cu gropari așa cum se face la creștini și între bunei. A fost foarte greu să mergem împotriva lumii, dar am reușit s-o facem.
Am trecut printr-o depresie nebună timp de 40 zile, dar am avut alături un soţ iubitor și grijuliu, care și el la rândul său era tată de Înger, care a știut să mă trateze cu răbdare, îngăduință și nu în ultimul rând, cu dragoste. Deseori mă simțeam vinovată. Vinovată că eu aveam umarul soțului pe care plângeam, dar copilul meu la pieptul cui plânge? Mă simțeam vinovată că nu puteam face un tort, nu puteam să-i suflu pe genunchi când cădea, că nu-i puteam șterge lacrimile, că nu puteam să râd când râdea ea.
Anii trec, iar amintirile rămân. O viață de om care a durat 24 de ore. Pe 13 iulie, ar fi împlinit 25 ani… 25 de ani în care nu este zi să nu mă trezesc cu Ea în gând și nu este seară să nu mă culc cu Ea în gând. Mai avem trei copii, dar locul cel de 2.600 grame din inimă nu-l poate lua nimeni.
Nu e ușor să fii mamă, dar e al naibii de frumos… mai puțin să fii Mamă de Înger.
autor: Lidia Iliescu-Vlas
