Ministerul Educației și Cercetării (MEC) condamnă organizarea ”Campionatului European de Kickboxing” planificat între 22 și 27 iunie 2025 la Manejul de Atletism din Chișinău și a cerut rezilierea contractului. Evenimentul nu a fost autorizat de minister, deși legislația prevede că doar MEC poate aproba astfel de competiții.
Ministerul subliniază că evenimentul implică Federația Mondială de Kickboxing (WKF), nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional, și include delegații din Rusia și Belarus, cu legături directe la entități sancționate sau care susțin agresiunea împotriva Ucrainei.
MEC reiterează angajamentul Republicii Moldova față de valorile democratice și europene, cerând vigilență în raport cu inițiative ce pot afecta imaginea și securitatea statului.