Medicii au reușit pentru prima dată un transplant simultan de față și mâini

La aproape 6 luni după un transplant rar de față și mâini, Joe DiMeo învață cum să zâmbească, clipească, ciupească și strângă pumnii, relatează AP News.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani din statul american New Jersey a fost supus transplantului în luna august a anului trecut, la doi ani după ce a suferit arsuri grave într-un accident rutier.

„Știam că [recuperarea] va fi cu pași mărunți tot drumul”, a declarat acesta recent, adăugând că „trebuie să ai multă motivație și răbdare. Și trebuie să rămâi puternic”.

Experții afirmă că operația efectuată la clinica NYU Langone Health a fost un succes însă că va mai dura ceva timp până ca acest lucru să fie cert.

Chirurgii din întreaga lume au efectuat cel puțin 18 transplanturi de fețe și 35 de mâini însă transplanturile simultane atât ale feței cât și a mâinilor sunt extrem de rare și au mai fost încercate doar de două ori înainte.

Prima tentativă a fost în 2009 la Paris, pacientul murind o lună mai târziu din cauza complicațiilor.

Doi ani mai târziu, medicii din Boston au încercat din nou procedura asupra unei femei care a fost mutilată de un cimpanzeu dar în cele din urmă au fost nevoiți să înlăture mâinile transplantate câteva zile mai târziu.

„Faptul că au reușit acest lucru este fenomenal”, afirmă Dr. Bohdan Pomahac, un chirurg de la spitalul Brigham and Women’s din Boston care a condus a doua tentativă.

„Știu din propria experiență cât de incredibil de complicat e. Este un succes uriaș”, a adăugat acesta.

Sursa: AP

Total
0
Shares
 
Total
0
Share