Actualitate

Membrii Consiliului Național al Monumentelor Istorice vor fi selectați după un nou mecanism

Pinterest LinkedIn Tumblr

Guvernul a aprobat un nou mecanism de selectare a membrilor Consiliului Național al Monumentelor Istorice, în baza principiilor de profesionalism și meritocrație în domeniu. Astfel, Cabinetul de miniștri a modificat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului, cu scopul de asigurare a trasparenței decizionale.

„Este un proiect de hotărâre important, revenim la principiul profesionalismului membrilor Consiliului, și nu al reprezentativității instituțiilor în această structură. Am prevăzut un mecanism amplu de asigurare a transparenței și de verificare a integrității tuturor membrilor”, a precizat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Potrivit noului regulament, Consiliul va fi format din 13 membri specializați în domeniul protejării patrimoniului arhitectural-istoric, reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu, precum şi până la 3 funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii.

Membrii Consiliului, cu excepția celor din cadrul ministerului, vor fi selectați în bază de concurs organizat de către Ministerul Culturii, în conformitate cu Regulamentul aprobat în acest sens. Cu cel puțin 7 zile înainte de concurs, CV-urile candidaților vor fi publicate pe pagina web oficială a ministerului. Totodată, vor fi organizate consultări publice în scopul asigurării transparenței decizionale. Membrii Consiliului vor avea un mandat de trei ani.

În calitate de președinte va fi ales un membru ce nu deține funcție publică în cadrul Ministerului Culturii sau altei autorități publice, în timp ce vicepreședintele și secretarul Consiliului vor fi desemnați membrii din cadrul subdiviziunii de specialitate a Ministerului Culturii. Ședințele Consiliului vor fi făcute publice și transmise online. La acestea vor putea participa, fără drept de vot, specialişti atestați, experţi din țară și din străinătate, personalităţi cu experienţă ştiinţifică sau practică din domeniul protejării monumentelor istorice etc.

loading...

Comments are closed.