Mesajul lui Pavel Filip de 1 decembrie “La mulți ani românilor de pe ambele maluri ale Prutului”

viorica dancila si pavel filip, puncte vamale de trecere, colaborare moldo-romana, vama leuseni-albita, vama ungheni, aglomeratie la vama, serviciul vamal

Prim ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip a venit astăzi pe pagina sa de Facebook cu mesaj de felicitare pentru poporul român cu ocazia Zilei Naționale a României. “La mulți ani tuturor românilor, pe orice mal al Prutului nu s-ar afla”, a scris Filip pe Facebook.

Șeful Executivului a amintit de faptul că de 1 decembrie, cetățenii din Republica Moldova și România pot vorbi la telefon gratuit, iar în momentul de față au loc negocieri pentru eliminarea totală a tarifelor de roaming. “Unirea se face prin proiecte concrete de interconectare a infrastructurii“, scrie premierul pe pagina sa de Facebook.

Pavel Filip a ținut să mulțumească în această zi specială pentru proiectele comune realizate în beneficiul celor două țări. “Unirea o facem prin dezvoltarea infrastructurii energetice, a comunicațiilor, a drumurilor și cea educațională” a mai scris Pavel Filip pe Facebook.

Amintim că în perioada mandatului de prim-ministru al lui Pavel Filip, au avut loc două ședințe comune ale Guvernelor celor două state. Una a avut loc în perioada lui Mihai Tudose ca prim-ministru, în anul 2017 și cea de-a doua a avut loc în luna noiembrie 2018, în timpul mandatului de prim-ministru al României a Vioricăi Dăncilă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share