Actual

Mesajul președintelui Igor Dodon, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Igor Dodon a venit cu un mesaj cu Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.

Anual, la 3 decembrie, alături de comunitatea mondială, consemnăm Ziua internațională a persoanelor cu dezabilități. Instituită în 1992 prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, aceasta are scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă semenii noștri cu nevoi speciale.

Odată cu ratificarea Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Republica Moldova a pășit ferm pe calea reformelor cuprinzătoare în acest domeniu, asumându-și responsabilitatea protejării intereselor acestei categorii a populației. Astfel, factorii de decizie și societatea noastră trebuie să depună eforturi conjugate pentru respectarea drepturilor și libertăților persoanelor cu nevoi speciale, întrucât doar așa putem contribui la făurirea unui viitor bazat pe egalitate și demnitate umană.


Este important ca fiecare cetățean al statului nostru să trăiască în pace și bunăstare, să-și pună în valoare talentul și priceperea și să privească încrezător spre ziua de mâine. În acest sens, vom promova în continuare politicile de incluziune socială, de înlăturare a inegalității și discriminării, de asigurare a accesului neîngrădit la educație și de participare deplină și efectivă a persoanelor cu dizabilități la viața socială, economică, politică și culturală a țării.


Cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dezabilități, exprim sentimente de profundă admirație pentru curajul, înțelepciunea, dăruirea de sine, răbdarea și optimismul persoanelor cu nevoi speciale. Realizările lor sunt dovada unor calități spirituale deosebite, a unei voințe puternice și a iubirii față de tot ce este frumos în lume.


Împreună cu alese urări de bine, doresc tuturor multă sănătate, prosperare, liniște sufletească și speranțe împlinite.

Citește și: Igor Dodon l-a felicitat pe Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Naționale a statului român

loading...

Comments are closed.