Mesajul președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, de ziua comemorării Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt

Mesajul președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, de ziua comemorării Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt:

Astăzi îl comemorăm  pe Ștefan cel Mare și Sfânt, fost Domnitor al Moldovei și una dintre cele mai remarcabile personalități din istoria statului moldovenesc.

Ştefan al III-lea, numit Ştefan cel Mare a fost domnitor al  Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut şi a construit 44 de mănăstiri şi biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, în iunie 1992.  S-a stins din viaţă la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Este de datoria noastră să păstrăm acest patrimoniu valoros, lăsat nouă, urmașilor de către marele Domnitor. Doar prin studierea și cunoașterea istoriei, prin păstrarea memoriei și a trecutului glorios vom putea menține vie amintirea celui mai mare apărător al neamului nostru.

Îndemn generațiile tinere să studieze viața Marelui Domnitor, să-i cunoască faptele, iar curajul și  bărbăția lui Ștefan cel Mare și Sfânt să-i inspire la lucruri frumoase pentru Patrie.

Să nu uităm de faptele lui mărețe si dragostea nemărginită pe care o purta pentru țară.  Să păstrăm respectul și independența pe care le avea Moldova de atunci, când nimeni nu îndrăznea să-i dicteze ce trebuie să facă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share