Mesajul Prim-ministrului Ion Chicu dedicat Zilei Europei: „Sunt convins, că după 6 ani, sunt tot mai mulți cetățeni care simt beneficiile Acordului de Asociere

Sărbătorind pacea, unitatea și mai mult decât oricând – solidaritatea în fața crizei declanșate de pandemia de Covid-19, astăzi marcăm Ziua Europei, informează Telegraph.md

70 de ani în urmă, la 9 mai, a fost setată o nouă formă de cooperare și apropiere între statele europene, fiind puse bazele unuia dintre cele mai de succes proiecte ale istoriei – Uniunea Europeană, Europa unită și solidară reconfirmându-și și astăzi succesul său istoric.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a venit cu un mesaj dedicat sărbătorii de astăzi, Ziua Europei.

„Sunt convins, că după 6 ani de realizare a prevederilor sale, sunt tot mai mulți cetățeni care simt beneficiile în viața de zi cu zi. Și la nivel de țară devin tot mai vizibile schimbările pozitive pe care le aduce implementarea Acordului de Asociere și valorificarea oportunităților de cooperare cu Uniunea Europeană pe plan bilateral, dar și în context multilateral, în special al Parteneriatului Estic.

Prin toate realizările pe care le-am obținut până în prezent, prin cele pe care ni le propunem să le atingem în viitorul apropiat, dar și pe termen mediu, creăm noi condiții pentru dezvoltarea economică a țării, pentru a spori nivelul de bunăstare a cetățenilor noștri, pentru mai multă stabilite și siguranță în viitorul nostru. Ne apropiem tot mai mult de UE, valorificând asocierea politică și avansând pe calea integrării graduale pe piața internă a UE, prevăzută de Acordul de Asociere.

Astăzi, spiritul de solidaritate, ca valoare intrinsecă a construcției europene, este actual mai mult decât oricând. Și în această perioadă dificilă, cauzată de pandemia de Covid-19, care pune la încercare sistemul nostru de sănătate, generând un impact major cu caracter social și economic, Uniunea Europeană, prin acțiuni concrete și asistență acordată, este alături de Republica Moldova și cetățenii săi.

Construind consecvent punți solide cu Uniunea Europeană, îmi exprim speranța că și în viitor, parcursul european al Republicii Moldova va fi susținut de multe alte noi oportunități.” se arată în mesajul primului ministru, cu ocazia Zilei Europei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share